Category: Știri si opinii

de Veronica Lupu *

Prostituţia constituie în întreaga lume un factor de imoralitate care conduce la degradarea fiinţei umane, la eşecul civilizaţiei. Prostituţia nu este văzută de către femei ca o posibilă carieră.

Nici o femeie nu îşi doreşte să fie transformată într-o maşină de făcut sex, care îndură orice perversiuni, dacă acestea au fost plătite. Datorită lipsei protecţiei sociale, a ignorantei privind calvarul zilnic al unei prostituate, a ineficientizării aplicării legilor privind proxeneţii, printr-un cinism al clienţilor, femeile sunt silite să intre în prostituţie. Ele îşi vor pierde independenta, îşi vor toci sentimentele, vor fi supuse unui proces cotidian de depersonalizare, sub privirile nepăsătore ale societăţii fiind tratate ca nişte amorale. Majoritatea femeilor traficate nu sunt în cunoştinţă de cauză asupra faptului că ele au drept destinaţie cluburi de strip-tease, bordeluri ori stradă, unde sunt vândute unor cumpărători înverşunaţi.

Majoritatea femeilor caută să scape de sărăcie, de violentă si de lipsă de perspective, dar, intrate sub controlul peştilor ori al traficanţilor, ele sunt “călite” de prostituţie prin constrângeri fizice, sexuale şi economice, prin violentă. Fără nici o altă şansă de scăpare, femeile sfârşesc prin a spera într-un eventual câştig de bani, de-ajuns pentru a-si răscumpăra datoria pentru dependenta fiecăreia de pestele său ori în descoperirea unei posibilităţi de evadare.

Supunerea femeilor faţă de numeroasele acte sexuale nedorite generează traume ale minţii si ale corpului lor. Supravieţuitoarele sistemului prostituţiei relatează adesea că fiecare act prostituţional este simţit ca un viol. În scopul îndurării multiplelor violuri ale corpului lor, femeile folosesc droguri si alcool pentru a neutraliza efectul injuriilor si al ameninţărilor fizice asupra demnităţii si integrităţii lor corporale. În final, sănătatea fizică si emoţională a femeilor este distrusã.

“Prostituţia nu reprezintă o încununare a sexualităţii feminine. Femeile si copiii se supun cerinţelor proxeneţilor si clienţilor deoarece vor bani, mâncare, adăpost, haine si NU sex. Ele nu se asociază cu proxeneţii pe motiv că ar avea un apetit sexual foarte mare. Nu acţionează sub influenta dorinţelor lor sexuale, ele sunt folosite pentru a stimula si a satisface dorinţe sexuale masculine.

Nici o femeie din câte am cunoscut pânã acum nu a intrat în prostituţie pentru sex. După ce femeile se lasă de această meserie, nu se lamentează pe motiv că ar avea într-adevăr nevoie de sex.

Prostituţia nu are nimic de-a face cu sexualitatea feminină. Ea prezintă cea mai degradantă imagine a sexualităţii feminine, înfăţişându-le pe femei ca făcând un serviciu sexual bărbatului, cu o dispoziţie sexuală necondiţionată.

Prostituţia nu este sinonimă cu sexul. Este o violentă împotriva femeilor. Ea stă la intersecţia dintre incest, viol, violentă si tortură. Dominaţia bărbaţilor asupra femeilor în prostituţie este o realitate tragicã.

Femeile care intră în prostituţie nu fac acest lucru de plăcere, ci forţate de împrejurări, fie că este vorba de sărăcie, lipsa mijloacelor de supravieţuire, fie un anumit context social sau familial care o impune să accepte acest lucru atunci când apare ofertantul cu propuneri fabuloase. Cele mai multe cazuri însă ajung să se prostitueze în urma unor violuri sau agresiuni suferite în copilărie sau în adolescentă.

Dar cu părere de rău creşterea nivelului criminalităţii ne demonstrează numărul mare de femei care au fost forţate de a practica prostituţia fiind obligate sub ameninţări să comunice că ele si-ar fi dorit sa se prostitueze şi doresc să facă acest lucru în continuare.

Prostituţia în sine este un viol. Prostituţia este aproape întotdeauna o continuare a abuzului care a început mult mai devreme, de obicei, acasă. Aproape toate prostituatele au povestea unui incest sau abuz sexual în copilărie sau chiar pe amândouă.

O copilărie a abuzului sexual creează un mediu care defineşte fetele si tinerele femei ca prostituate si sclave – un auto-concept de care multe femei nu scapă niciodată. “Prostituatele trăiesc o distrugere sistematică a personalităţii sexuale”.

Din cele de mai sus rezultă că alegerea meseriei de prostituată nu este efectiv o alegere, ci mai mult o determinare psihosocială sau familiară, produsul unei agresiuni pe care femeia care ajunge să se prostitueze o suferă fizic si sufleteşte înainte de a intra în prostituţie. Studiile arată că deşi în trecut nu au existat experienţe sexuale traumatizante, intrarea unei fete în industria sexului se va produce, de cele mai multe ori, prin violarea ei de una sau de mai multe persoane, fiind ţinută izolată pentru o anumită perioadă de timp în condiţii inumane (mizerie, întuneric, frig si foame)pentru a fi modelată aşa cum le trebuie peştilor. Metoda este tipică tehnicilor de reeducare în urma cărora este distrusă personalitatea femeii, rezistenta fizică si psihică sau suportul sufletesc al oricărei opoziţii. Femeia devine astfel un instrument, un obiect în mâna celor care o exploateazã sexual, peşti sau patroni. Violurile pe care femeia le va suferi ulterior îi vor susţine această stare de dezagregare sufletească de soc sau această anulare a personalităţii, caracterizată de lipsa oricărei voinţe.

După raportul dat de Consiliul pentru probleme legate de prostituţie (Council Prostitution Alternatives), femeile prostituate au fost violate aproximativ o dată pe săptămână. Odată intrată în prostituţie, femeia va suferi aproape continuu o experienţă traumatizantã care conduce la dezechilibrul sau boala datorată stresului post traumatic.

Boala – dezechilibru datorat stresului posttraumatic – este echivalentul modern al şocului din bombardamente sau al epuizării de după luptă. Aceasta lasă în urmă supravieţuitori copleşiţi emoţional de idea pericolului fizic si torturaţi de coşmaruri si flash-uri recurente, uneori putând dura zeci de ani.

–

*Veronica Lupu este presedinta Asociaţiei “Femeia pentru Societatea Contemporană”, Directorul Centrului de Investigaţii şi Studii în domeniul combaterii Traficului de Fiinţe Umane

Datorită revistelor ilustrate chiar şi în cel mai îndepărtat sat fetele ştiu că poţi numără pe degete agenţiile mari care deţin piaţa modei în Rusia. Acestea sînt «Modus Vivendis», «Fashion», «Point», «President». Nu se ştie cine este stăpînul lor de facto. Cunoscătorii afirmă că unii nouveau riche din Rusia cumpără aceste agenţii pentru plăcerile proprii. Toate poveştile din revistele ilustrate despre viaţa de vis din Ţara modeling-ului servesc doar pentru a ademeni în haremuri pe provincialele naive.

Pentru a răspunde la întrebarea: este oare atît de atrăgătoare munca manechinelor după cum o prezintă revistele de modă?, Express gazeta a fost ajutată de către cititorii competenţi care au trimis mesaje la adresa [email protected], precum şi de către regizorul Andrei Koncialovski care lucrează la filmul „Viaţa ca-n vise” şi de vestitul proxenet monden, Piotr Listerman. Un articol de Elena Kremenţova.

ANDREI KONCIALOVSKI, care le distribuie pe manechine în filmul „Viaţa ca-n vise”, consideră că nu este nimic rău în faptul că bogătaşii cumpără agenţiile de modele. Regizorul afirmă că filmările sînt pe sfîrşite. Manechinele joacă pe ele însele. Rolul principal este interpretat de actriţa Iulia Visoţkaia. Apare în film şi proxenetul de elită Piotr Listerman.

Nu văd nimic ciudat în faptul că oligarhii sau oamenii bogaţi cumpără agenţiile de modele, spune Koncialovski. În Rusia actuală aşa şi trebuie să fie: totul se cumpără, se vinde, se acaparează şi se exploatează dur. Foarte multe femei vor să fie prostituate de lux şi să trăiască aproape de calea Rubliov. Problema este că această cale Rubliov are limite.

– Aţi fost vreodată la seratele de la Lujki sau Morozovka, acolo unde sînt aduse manechinele la comanda oligarhilor?

– Nu am nevoie de aşa ceva. Îmi pot imagina totul şi fără aceasta. Mai ales că am consultanţi foarte buni. Spre exemplu, Piotr Listerman. El este chiar unul din eroii mei. E drept că nu joacă pe sine însuşi, el nu este actor şi un rol atît de mare n-ar fi în stare să-l joace, dar apare în rolul unui chirurg plastician.

– El v-a convins că cele mai frumoase rusoaice visează să devină prostituate de lux?

– Nu le numiţi aşa! Prostituţia are un sens foarte larg. Lenin folosea acest termen în tratatele sale, iar noi să nu-l folosim. Fetele nu visează să devină prostituate, ele vor să-şi aranjeze viaţa cît sînt tinere şi să obţină cît mai mulţi bani cu ajutorul frumuseţii lor.

– Vă contraziceţi!

– Nu este adevărat. Dacă aceste fete ar avea cîteva milioane de dolari cred că nu s-ar fi gîndit la prostituţie. Ele pur şi simplu vor să aibă bani. Lăcomia le conduce, nu visele. Datorită revistelor ilustrate toată lumea vrea să trăiască frumos. Imaginaţi-vă că o sărmană fată trăieşte într-o gaură şi se gîndeşte cum să înceapă o viaţă nouă, dar nimic nu cunoaşte şi nimic nu ştie să facă, bani pentru învăţătură nu are. Alege cea mai accesibilă, pentru ea, metodă, cunoscută de pe vremea lui Adam şi a Evei.

– Prin ce se deosebeşte un manechin de o prostituată?

– Prostituata nu are de ales: este datoare, deoarece este plătită. Manechinul alege: cu cine vrea să fie, cu acela este. În general, sînt foarte tolerant la aceste tertipuri femeieşti, este ceva normal. Femeia nu visează să umble din mînă în mînă şi să sară dintr-un pat în altul. Ea doreşte o familie, vrea să fie asigurată, să poată naşte copii şi să-i educe. O familie cu un alcoolic sărac, chiar şi supratalentat nu poate fi un vis. Din această cauză nu am o atitudine ostilă faţă de tendinţa femeilor de a-şi călca principiile pentru a se mărita cu un bancher mic şi gras, nu din dragoste, ci din convenienţă. Căsătoria din dragoste poate să nu reziste.

Smiorcăit şi lăcomie

– La redacţie ne-au sunat de mai multe ori cu povestiri despre o oarecare Liuba din Saratov, care trimite fete în Moscova la Literman, iar apoi le constrînge să se prostitueze şi să-i restituie cheltuielile. Aşa că nici manechinele nu au altă ieşire.

– Nu pot exclude o aşa întorsătură. Dar ce înseamnă „nu au altă ieşire”? Ieşire întotdeauna există. Nu cred în toate aceste gemete despre „nu pot să scap”, nu cred! Anul trecut o rusoaică de-a noastră a stat în lanţuri în Japonia, a fost exploatată sexual, cu toate că a plecat acolo ca ospătăriţă. Totuşi a reuşit să fugă! Aceasta din cauză că a vrut să se elibereze. Omul care i-a ajutat să fugă a fost ucis. Chiar şi după aceasta ea nu s-a speriat şi i-a acţionat în judecată pe călăii săi!

– Adică, salvează-te cu preţul vieţii?

– Aşa este. În rest este doar lipsă de voinţă, smiorcăit şi lăcomie! Aceste calităţi le aveau femeile şi în timpul sovietic. Este adevărat că atunci era mai multă făţărnicie, dar şi mai multă curvie. Toate secretarele drăguţe deveneau amantele şefilor lor, la fel ca şi celelalte lucrătoare şi spuneau acelaşi lucru: „Nu am de ales!”. Tragedia constă în faptul că astăzi în Rusia aproape că lipseşte morala şi domnişoarele trec peste ea şi nici nu observă.

– În Occident nu este aşa?

– Aşa este! Doar că bărbaţii acolo stimează mai mult femeile, iar femeile se stimează pe ele însele. Spun aceasta fără pic de simpatie faţă de feminism. La noi dacă o maşină scumpă se opreşte lîngă o femeie şi prin geamul crăpat al portierei i se întinde o carte de vizită, femeia va interpreta acest gest ca un compliment şi se va lăuda cu aceasta. Iar în Italia, de exemplu, această situaţie va fi apreciată de către femeie ca o înjosire.

– Aceasta din cauză că în Europa credinţa nu a fost stîrpită şi nivelul de viaţă este mai înalt.

– Trebuie să înţelegeţi – creşterea nivelului economic nu poartă în sine îmbogăţirea spirituală. Este o iluzie colosală să credem că omul se va înălţa moral dacă va avea destulă mîncare. În Rusia oamenii bogaţi se transformă în animale odată cu creşterea capitalului lor!

– Adică copiii şi nepoţii „naşilor” noştri nu se vor schimba?

– Trebuie să fim optimişti. Dar în şcolile elitare educaţia copiilor se face după principiul ierarhic şi copiii cresc lachei, tirani şi dictatori concomitent, aşa cum a fost în Europa în secolul al XVI-lea. Doar că veacul nostru este mult mai straşnic. Este o dictatură absolută a banilor. Femeilor le vine mult mai greu astăzi sub influenţa revistelor ilustrate. Cu atît mai mult fetelor atrăgătoare le este foarte greu să reziste în faţa acestui atac agresiv. Totuşi este posibil şi trebuie rezistat, anume despre aceasta este filmul meu.

„Mai mare ca regina Angliei”

Ne-am adresat pentru comentarii celui mai autoritar specialist în acest domeniu, Piotr Listerman.

– Pentru ce-i trebuie unui oligarh o afacere cu manechine? Este o afacere atît de profitabilă?

– Da, piaţa top-modelelor a crescut foarte mult în ultimii ani şi a devenit foarte profitabilă. Companiile mari din Rusia şi CSI într-adevăr au început să cumpere agenţiile de modele din toată lumea. După cumpărarea cluburile de fotbal această îndeletnicire a mai marilor lumii se situează pe locul doi.

Recent, prietenul meu, un avocat vestit din Occident care se ocupă de afacerile multor top-modele şi a starurilor de la Hollywood l-a ajutat pe un oligarh rus să cumpere la Londra o agenţie de modele. În Rusia şi în Europa este la fel de prestigios să fii stăpînul unei agenţii de modele ca şi cum să fii membrul familiei regale. Un businessman îşi procură permis de trecere în elita modei şi a vieţii mondene cu 5-10 milioane de euro.

Acum 16 ani am cumpărat prima noastră agenţie pariziană împreună cu unul din primii oligarhi ruşi, Iliia Medkov. Atunci am înţeles că frumuseţea conduce lumea. După un an de la cumpărarea agenţiei îi cunoşteam aproape pe toţi funcţionarii de stat. La aniversarea agenţiei noastre au venit mai multe staruri de la Hollywood decît la decernarea Oscar-ului.

– Colaboraţi cu o oarecare Liuba de la Saratov?

– Tigran de la Sankt-Petersburg, Ghia de la Krasnodar şi, desigur, Liuba de la Saratov – toţi sînt elevii mei care continuă să lucreze pentru mine la toate casting-urile regionale…

– Din ce cauză multe reviste de modă publică fotografiile manechinelor sau pur şi simplu a unor femei de succes fără a le tipări numele?

– Unii oligarhi vor să le facă o plăcere prietenelor lor şi mă roagă să plasez fotografiile acestora pe coperta revistelor. Dacă fata este frumoasă, acest lucru este posibil…

– Prin ce se deosebeşte un manechin de o prostituată de lux?

– Prin preţ! Pentru a pleca în Europa cu o prostituată de lux trebuie să plăteşti 5-10 mii de euro. Pentru a cuceri inima unui top-model îţi trebuie multă forţă, mult timp pentru relaţii romantice, şi, desigur, 200-300, uneori şi 500 mii de euro pe cadouri, călătorii cu avionul sau cu un iaht particular.

– Ce calităţi le ajută modelelor să se promoveze?

– Un deznodămînt fericit al carierei unui top-model, adică măritatul, depinde doar de mine! Eu, ca un îngeraş cu coarne de diavol, hotărăsc singur cine va fi fericit.

– Din ce cauză nu aţi fost lăsat [sa participati] la concursul „Miss Rusia”? Se vorbeşte că acest concurs a fost cumpărat de „Russkii standart”, că aţi fost inclus în stop-list şi aţi alergat încolo-încoace la intrare pentru a afla unde va fi organizată recepţia.
– Am vrut să cumpăr acest concurs, dar organizatorii au ridicat prea mult preţul. Apoi „Russkii standart” l-a cumpărat cu vreo două milioane. Prietenii mei oligarhii au vrut să-l cumpere cu trei milioane. Din această cauză nu vroiau să mă lase la recepţie.

Trimiteri la tema “Listerman” [lb. rusa]:

• Тигрица порвала попку русской пассии принца Альберта
• Самый главный сводник России
• Олигархам поставляют малолеток

Notă: Conform datelor fiscale, leafa impozabilă a modelelor în cele mai prestigioase agenţii moscovite variază de la 600 la 4500 ruble pe lună. Cu toate acestea agenţia «Modus Vivendis» este amplasată într-o clădire separată lîngă gara „Kiev”. «Fashion office» ocupă 300 metri pătraţi în regiunea Cistîi prud. «Point» ocupă o casă de trei etaje alături de bulevardul Ţvetnoi. Preţurile la imobile în aceste raioane variază de la 2 mii de dolari pentru arendă şi pînă la 10 mii de dolari pentru cumpărare. Aceste agenţii sînt cumpărate fie de businessmeni foarte mari, fie sînt susţinute financiar de aceştia.

Cine comandă muzica*

– «Point», după cum afirmă cunoscătorii, a fost cumpărată de un oligarh tînăr, sub 40 de ani. Este un mare amator de femei. Preferă fete neexperimentate, manechine începătoare. Acestea sînt recrutate de către fosta lui amantă care apare acum în postura managerului de personal.

Înainte vreme această agenţie era condusă de Maxim, un fost prieten de-al lui Veaceslav Zaiţev (vestit creator de modă din Rusia). Se zvoneşte că Maxim a dărîmat afacerea, deoarece trecea mai pe toate modelele prin patul său şi îi plăcea să organizeze orgii pe vreun iaht de-al clienţilor.

-* Miliardarul Alik este într-o permanentă căutare. Îi plac blondele înalte, zvelte. Pentru a le găsi, permanent sînt organizate casting-uri. Trierea este foarte serioasă. Fata trece pe la manager, psiholog şi medic. Aceştia urmăresc cît de sociabilă este pretendenta. Fetele acceptate nu sînt limitate în bani. Toate primesc telefoanele asistenţilor lui Alik, iar cele care se afirmă primesc o carte de credit pe care sînt depuşi permanent bani. Dacă fata a primit o carte de credit, înseamnă că este asigurată. Chiar dacă patronul îşi pierde interesul pentru vreo fată şi nu o mai vizitează, banii oricum vin pe cont.

– Oligarhul Andrei preferă fetele înalte şi zvelte. Nu neapărat blonde, dar obligatoriu cu şolduri înguste şi picioare lungi. De obicei organizează petrecerile pe iahtul său sau în locuri exotice. Spre exemplu pe Insulele Canare.

Petrecerea este precedată de un casting, de obicei în Lujniki. Pentru aceasta, «Modus Vivendis» adună din toată Rusia fete, parametrii cărora ating clasicele 90-60-90. La Moscova sînt aduse vreo 40 de fete, din care sînt alese doar jumătate. Fetele sînt cazate în hotel, seara are loc selecţia la care participă împuternicitul oligarhului. Din această jumătate sînt excluse încă 10 fete. Cele rămase rămîn la cină la care sînt cercetate, iar cele mai potrivite sînt invitate la petrecere. Sînt preferate provincialele, deoarece acestea sînt încă în stare să se bucure cu adevărat de nişte cadouri nu prea scumpe şi de plecările peste hotare.

La sfîrşitul petrecerii fetelor le sînt înmînate mici săculeţe. Fiecare scoate din săculeţ o bijuterie cu diamante. Acest ritual se numeşte „botezul focului”.

Există chiar o anecdotă despre Andrei. Printre manechine era una care spunea tuturor că este cinstită şi pentru bani nu se culcă cu nimeni. Andrei a auzit aceasta şi a spus că-i va plăti un milion de dolari dacă ea îi va ceda. Această tipă „cinstită” a refuzat cu mîndrie şi a plecat. Dar peste două zile a sunat şi i-a spus că este de acord. Oligarhul a invitat-o la hotel. Cînd manechinul a venit, i-a propus să treacă în dormitor şi să se dezbrace. Apoi a intrat în dormitor, a aruncat pe pat un pachet cu bani şi a strigat: „Afară, tîrfo”. Tipa s-a îmbrăcat ofensată, dar banii totuşi i-a luat.

Corpul în acţiune!

Unul din foştii miri ai lui Ksenia S. preferă sexul extrem. De la el, fetele află ce este sadomasochismul. Pînă nu le trec vînătăile, fetele nu sînt în stare să lucreze. Acest domn o leagă pe fată ca pe un pachet: picioarele şi mîinile se leagă la spate, iar funia se prinde de gît. Se zvoneşte că acesta a strangulat deja cîteva fete, aşa, din întîmplare. Indiferent de aceasta, multe fete riscă să facă aceste trucuri: onorariul este mult prea bun, aproximativ două mii de dolari pentru o partidă.

Oligarhul fugar Boris Berezovski invită regulat la Londra manechinile de lux din Moscova. Fetele spun că BAB-ul este foarte tacticos şi politicos în pat.

Liuba din Saratov

“Există o Liubă, o persoană absolut odioasă” – le previne pe fetele neştiutoare cititorul nostru din Saratov, Maxim Kuzneţov. “Ea a fost directoarea agenţiei de modele din Saratov, iar acum s-a mutat la Moscova. Este o tipă foarte dură, care îşi alege contingentul printre fetele naive, dependente şi care pot fi uşor manipulate. În multe cazuri fetele au fost trimise la Moscova fără a fi prevenite ce la aşteaptă în capitală. Aceste sărmane fete erau constrînse să se prostitueze. Acum ea colaborează strîns cu Petea Listerman. La Saratov era prezentat fetelor ca directorul unei agenţii prestigioase de modele din Moscova.”

Pentru creştinii ortodocşi, care formează majoritatea cetăţenilor din ţara noastră, prostituţia reprezintă manifestarea publică a unui păcat abominabil, iar legalizarea ei – o sfidare a oricărei conştiinţe tradiţionale. Una dintre caracteristicile de seamă ale tendinţei de surpare a ordinii morale tradiţionale, ordine cunoscută ca atare de veacuri pe pământul românesc, este aceea de a se pretinde pentru astfel de “devianţe” o legitimare juridică. Ele apar ca nişte “drepturi” ale unora, pe care Statul, mai ales în condiţiile democraţiei contemporane, ar avea datoria să le recunoască, întrucât posesorii lor au calitatea de cetăţeni ai lui. Ba mai mult, i se cere Statului să le asigure deplina desfăşurare, fără să se mai aibă în vedere afrontul pe care îl aduc altor categorii de cetăţeni, de data aceasta majoritari, atingându-le cele mai nobile şi sfinte sentimente. Legalizarea prostituţiei se înscrie, astfel, pe linia aceeaşi linie cu legalizarea avortului şi a homosexualităţii, cu care face un front comun.

[…] Iată cum comentează problema Pr. Prof. Ilie Moldovan pentru publicaţia românească “ROST”:

Chiar fiind vorba despre o gravă încălcare a ordinii morale, se consideră adesea că legea civilă nu poate pretinde ca toţi cetăţenii să trăiască la un nivel de moralitate mai ridicat decât acela pe care ei înşişi îl recunosc şi îl împărtăşesc. Rămâne însă întrebarea: nu se cuvine oare ca legea să exprime opinia şi voinţa majorităţii cetăţenilor? Ba mai mult: poate legea să fie transformată într-un simplu surogat al moralităţii sau chiar într-un instrument al imoralităţii? În interesul convieţuirii civile şi al armoniei sociale, poate să renunţe la orice cod moral, să părăsească orice concepţie etică, bine ştiind că acest lucru înseamnă, în cele din urmă, subminarea propriei sale autorităţi?

Desigur, presupoziţiile apărătorilor legiferării prostituţiei sunt mai multe, dintre toate însă una se evidenţiază cu mai mulţi sorţi de izbândă. Este aceea care susţine că interzicerea şi pedepsirea publică a prostituţiei, care de fapt există în societate într-un mod latent, ar duce inevitabil la sporirea practicilor ilegale, iar acestea nu ar mai fi supuse controlului social necesar şi s-ar săvârşi fără siguranţa medicală adecvată. E presupoziţia care solicită o examinare mai pe larg, asupra căreia vom reveni. Sigur este faptul că acceptarea ei constituie im eşec al legii înseşi, însuşirea ei fiind lipsită de unicul său fundament solid, datorită căruia legea e lege şi pe ea se sprijină întreg eşafodajul social. Surparea unei singure norme aduce după sine disoluţia unei întregi rânduieli umane.

Datoria legii este aceea de a apăra viaţa, în vreme ce legalizarea prostituţiei nu poate însemna decât promovarea unei promiscuităţi prin care se risipesc energiile vitale ale unui popor. Atunci când o majoritate parlamentară, deşi nu totdeauna în numele majorităţii sociale, decretează legitimitatea suprimării vieţii umane (bună-oară prin liberalizarea avortului, sau, în cazul nostru, prin “liberalizarea” desfrâului), nu ia oare o decizie “tiranică” faţă de existenţa unui neam? Conştiinţa etnică reacţionează pe drept cuvânt în faţa fărădelegilor care atrag după ele pieirea neamului românesc din istorie, nu prin năvăli-rea altor popoare asupra lui, ci prin el însuşi. Oare această modalitate de dispariţie încetează de a se mai numi o crimă dacă, în loc să fie întreprinsă de barbari sau de tirani fără scrupule, ar fi legitimată de consensul popular? în conjunctura în care ne aflăm astăzi noi, românii, ca popor, constatând că ne piere neamul, şi în urma crimelor împotriva umanităţii, care au constituit experienţe atât de triste în ultima sută de ani, conştiinţa noastră etnică nu poate reacţiona decât într-un singur fel: opunându-se acestor fărădelegi. Este reacţia faţă de prostituţie din perioada creştinismului primar, care coincide cu perioada genezei poporului român.

Sisteme juridice privitoare la prostituţie

Legislaţiile ce se referă la prostituţie se împart în trei categorii principale: a) sisteme juridice prohibiţioniste; b) sisteme juridice reglementariste, c) sisteme juridice aboliţioniste. Deşi compartimentate în categorii diferite, distincţia dintre aceste sisteme rămâne totuşi relativă, câtă vreme nu ne referim la ele dintr-o perspectivă religios-morală autentic creştină. Deoarece numai un criteriu moral absolut poate opri, în cursul vremii, trecerea de la un sistem juridic la altul. În cazul cel mai fericit, trecerea de la un sistem reglementarist la unul prohibiţionist, chiar dacă nu se face din motive ce ţin de o prescripţie etică, cum ar fi bunăoară sancţionarea acostării “clienţilor” de către prostituate în locuri publice, e un câştig în cauză. E firesc, aşadar, ca Biserica să apere un sistem prohibiţionist, care interzice practicarea prostituţiei, aşa cum este cel din Japonia, China, Thailanda etc., care au reglementări ce sancţionează atât prostituatele, cât şi proxeneţii, cu condiţia însă ca prohibiţia să meargă până la capăt, “clienţii” fiind şi ei pedepsiţi, şi nu numai în cazuri excepţionale.

În ce priveşte sistemul juridic reglementarist, el pleacă de la premiza că prostituţia este un “rău necesar”, motiv pentru care trebuie tolerată şi, în acelaşi timp, supusă unor reguli stricte de exercitare. Ideea “răului necesar” este marea derută pe care o aduce cu sine iluminismul european apusean, zdruncinând profund gândirea creştină şi atingând în zilele noastre o culme prin înfiinţarea unor “case de plăcere” pentru uzul femeilor, în care femeile sunt “clienţii”, iar bărbaţii “prostituatele” (de exemplu, la Hamburg), precum şi case dedicate dorinţelor perverse ale bărbaţilor (de exemplu, la Amsterdam). Dacă încă din Renaştere atitudinea tolerantă faţă de prostituţie a sporit riscul ineficienţei combaterii altor delicte, precum adulterul şi incestul, promiscuitatea morală de la începutul noului mileniu atinge cote nebănuite, revărsându-se până în şcoli şi internate. şi toate acestea sub emblema “răului necesar”! Solidaritatea dintre prostituţie şi porno-grafie a ajuns să fie o notă comună a uneia şi aceleaşi nelegiuiri, sub ochiul amorţit al legii.

În fine, sistemul juridic aboliţionist, care refuză de fapt să recunoască dreptul Statului de a stabili reglementări privitoare la acest fenomen, constituie o noutate specifică vremii noastre. Criticând sistemele juridice care recunosc statutul legal al prostituţiei, aboliţionismul militant apreciază că “sub pretextul protejării legii sau ordinii, reglementarismul permite înflorirea unei industrii lucrative, în condiţiile unui dispreţ flagrant faţă de drepturile umane ale lucrătoarelor care activează în industria sexului”. Pe această linie, în sensul liberalizării depline a desfrâului faţă de orice condamnare morală, care ar corespunde unei “sclavii” degradante a femeii, se promovează un gen de emancipare aşa-zis “democratică”. Ca urmare a acţiunilor aboliţioniste, în anul 1949, a fost adoptată de multe state Convenţia pentru Eliminarea Traficului de Persoane şi Exploatării Prostituatelor. Întrebarea este, totuşi, dacă statele care au aderat la Convenţia respectivă au făcut acest lucru în mod sincer sau numai formal, pentru că promovarea sistemului presupune coroborarea acestuia cu încă multe alte rânduieli, scăpate şi ele de sub egida legii morale. Se înţelege, e vorba în primul rând de liberalizarea avortului. Chiar dacă recunoaştem o oarecare aparenţă de adevăr într-o astfel de gândire, e greu să nu vedem că, fără o ancorare morală obiectivă, nici acest regim al unei libertăţi considerate depline nu poate asigura ordinea socială şi acordul dintre interese, care de fapt revine legii, cu atât mai mult cu cât această armonie, ce nu se mai măsoară după valorile demnităţii fiecărui om şi ale solidarităţii dintre toţi oamenii, este adesea iluzorie.

Atitudinea Bisericii Ortodoxe faţă de evaluarea juridică a prostituţiei

Atitudinea Bisericii Ortodoxe, care îşi întemeiază morala ei pe o moştenire scripturistică şi patristică inalterabilă, măsoară valoarea sistemelor juridice privitoare la prostituţie pe coordonatele acestor trei principii de conştiinţă:

1) gravitatea păcatului de moarte pe care-l săvârşesc prostituatele şi “clienţii” lor;
2) complicitatea la săvârşirea acestui păcat;
3) responsabilitatea ce revine fiilor Bisericii strămoşeşti în apărarea zestrei spirituale a neamului nostru.

1. Gravitatea păcatului curviei şi preacurviei în Tradiţia Ortodoxă

A. Caracterul grav al desfrâului în perspectiva Sfintei Scripturi (în Vechiul Testament: Ieşirea 20, 14; Pilde 6, 32; Naum 3, 4;Ileremia 13, 27; în Noul Testament: Matei 15, 19; 21, 30; Marcu 7, 21; Luca 15, 13; Ioan 8, 41; Fapte 15, 20; Romani 1, 29; I Corinteni 6, 18; Galateni 5, 19; Efeseni 5, 3; I Tesaloniceni 4, 3; I Petru 4, 3; Apocalipsa 22, 15)

Sfânta Scriptură ne descoperă păcatul desfrâului ca pe o undiţă cumplită a iadului aruncată de gâtul bietului om, pentru a-1 trage într-o prăpastie fără ieşire. Dacă în Vechiul Testament cuvintele “Să nu fii desfrânat!” (Ieşirea 20, 14) reprezintă a şaptea poruncă din Decalog, în Noul Testament avertismentele ce privesc gravitatea şi urmările acestui păcat sunt mult mai accentuate: “Orice păcat pe care-1 va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său” (I Corinteni 6, 18) – ne spune Sfântul Apostol Pavel. “Iar desfrânarea şi orice necurăţie nici să nu se pomenească între voi, după cum se cuvine unor sfinţi” (Efeseni 5, 3). “Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi… şi desfrânaţi… este iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă…” (Apocalipsa 21, 8) – ne avertizează Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan.

B. Desfrâul – trădarea castităţii, destinului şi neamului

Dacă la înmormântare bocim trupul părăsit de suflet, prin căderea în desfrâu se cuvine să plângem sufletul părăsit de Dumnezeu. Căci profanarea unei biserici de lemn sau de zid aproape că nu se poate compara cu pângărirea templului viu care este trupul feciorelnic, tânăr şi curat. Trădarea castităţii mai înseamnă şi trădarea haru-lui care se inaugurează prin taina căsătoriei. De asemenea, este un act de trădare a neamului. Toate lucrurile care sprijină valorile morale ale vieţii – în tinereţe şi în familie – se constituie în fapte patriotice, după cum toate cele ce le stau împotrivă, cum sunt multiplele feţe ale des-frâului, se prefac într-o lucrare a marilor trădări.

C. Adulterul — căderea din harul căsătoriei

Fenomen abominabil, adulterul este infidelitatea care atrage voinţa unui soţ spre neant, una dintre faptele cele mai grave care pot murdări conştiinţa religioasă. Fiind o înfrângere, o dărâmare a unui templu (cel al trupului nostru, destinat să fie sălaş al duhului), păcatul se introduce acolo unde a domnit harul căsătoriei şi în locul plinătăţii dumnezeieşti se cască o prăpastie de nefiinţă în însăşi zidirea lui Dumnezeu, deschizându-se astfel în viaţa conjugală porţile iadului. Călcând în picioare drepturile cele mai sacre înscrise în suflet de Dumnezeu însuşi, adulterul, pe cale de trădare şi sperjur, răpeşte şi prostituează un trup ce este proprietatea altuia, aduce dezolare şi ruină în societatea domestică, otrăveşte izvoarele vieţii, dispreţuind legile privitoare la perpetuarea neamului omenesc, corupe bucuriile şi satisfacţiile paternităţii, perverteşte natura.

D. Atitudinea faţă de adulter şi prostituţie la Sfinţii Părinţi, în canoane şi în legislaţia împăraţilor creştini (la Hippolyt, Ciprian, Origen, Calist, Constantin cel Mare, Clement, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa; în canoanele Sfinţilor Părinţi, în alte colecţii de canoane şi legi)

Pentru a-şi apăra credincioşii de primejdiile adulterului, ca şi ale tuturor formelor pe care le poate îmbrăţişa păcatul desfrânării, între care de mare gravitate este prostituţia, Sfânta noastră Biserică şi-a fixat principiile de conduită morală în anumite canoane. Dintre canoanele ce se referă la adulter, amintim canonul 58 al Marelui Vasile, care opreşte de la împărtăşanie 15 ani pe cel ce a săvârşit acest păcat, precum şi canonul 81 al aceluiaşi Sfânt Părinte, care opreşte de la cele sfinte pe preotul căzut în adulter. Din toate canoanele bisericeşti privitoare la desfrâu, curvie şi preacurvie, reiese cu limpezime adevărul că Biserica a ţinut din totdeauna în mod strict la curăţia dinainte de căsătorie, ca şi la cea specifică vieţii conjugale.

E. Argumente privind netemeinicia presupoziţiei instituţionalizării prostituţiei ca un “rău necesar”

Argumente medicale. Sunt de remarcat cuvintele D-lui Dr. Pavel Chirilă, dintr-o Scrisoare deschisă către medicii participanţi la întâlnirea cu Primul Ministru şi cu Ministrul Sănătăţii (Snagov, decembrie 2001): “Vă rog să studiaţi statisticile americane (unde prostituţia este ilegală) şi pe cele vest-europene (unde prostituţia este legalizată) şi veţi putea observa că rata sifilisului primar şi secundar nu diferă semnificativ”. în ce priveşte SIDA, care îşi găseşte în prostituţie una dintre căile cele mai favorabile de propagare, ea se alătură în chip înfricoşător bolilor venerice tradiţionale, întregind tabloul sumbru al marilor flageluri sociale. S-a stabilit de către specialiştii oneşti că există posibilitatea infestării cu HIV chiar şi prin folosirea impudicului obiect care este prezervativul. Căci acesta, care este atât de răspândit astăzi, prezintă microfisuri de 5-50 microni, pe când virusul HIV este mult mai mic, având 0,1 microni, ceea ce înseamnă că poate penetra învelişul prezervativului. Prin SIDA, moartea transformă viaţa într-un destin tragic, punând rapid capăt zilelor. Acela care nu ascultă de porunca “Să nu fii desfrânat!”, deşi se poate afla la începutul vieţii sale, este silit să o părăsească în chinuri fizice şi morale.

Argumente psihologice. Argumentele de ordin sufletesc sunt de luat cu precădere în seamă, mai ales pentru că mijloacele controlului medical nu pătrund până acolo unde păcatul desfrâului atacă ordinea interioară a vieţii omului. lată experienţa tristă a necurăţiei: ea îi oferă omului, cu o mână, o plăcere de o clipă, dar îi răpeşte, cu cealaltă, o comoară nepreţuită. Caracterul se pierde, viaţa interioară se destramă, memoria slăbeşte, inima se sălbăticeşte.

Argumente sociologice. Argumentele furnizate de numeroasele cercetări de sociologia şi istoria comportamentului sexual “deviant” dovedesc categoric faptul că motivele prostituţiei nu sunt de ordin economic şi ca atare nu aparţin unei necesităţi umane, după cum nu sunt nici de ordin pur biologic, ci îşi au rădăcinile în suflet şi în voinţă, fiind determinate în mare măsură de ambianţa comunitară.

2. Complicitatea la instituţionalizarea prostituţiei în ţara noastră

A. Desacralizarea vieţii contemporane prin iluminism, materialism, ateism şi nihilism

Desacralizarea vieţii contemporane este un fapt de experienţă curentă, ceea ce aduce cu sine diminuarea sau chiar pierderea conştiinţei păcatului – şi în primul rând a păcatului desfrânării. Când dispare simţirea tainică a lui Dumnezeu din lume, atunci dispare şi cunoaşterea de sine omului, după cum dispare şi răspunderea faţă de sine, faţă de semeni şi faţă de lucrurile înconjurătoare. Mai întâi este vorba despre întunericul orbilor în care s-a scufundat omul de astăzi din pricina falsului “iluminism”, a materialismului şi nihilismului de care este dominat. Sacralitatea vieţii — care aşează o frână în faţa fărădelegii, inclusiv a prostituţiei, ce are implicaţii atât grave în ordinea socială – e pusă sub semnul întrebării, ceea ce lasă loc desacralizării, inclusiv complicităţii iresponsabile la instituţionalizarea prostituţiei.

B. Colaborarea avortului, a adulterului şi a divorţului

în colaborare cu adulterul se găsesc aceste două practici, avortul şi divorţul, la care se pot adăuga pornofilia şi contracepţia, toate acestea nefiind decât părţi conexe ale unui sistem complet şi coerent de ruinare a familiei din zilele noastre. Cu multă uşurinţă omul de astăzi este ispitit să uite ceea ce face esenţa căsătoriei şi a familiei, aşa cum a voit-o Dumnezeu, şi astfel o consideră o afacere privată. Partenerul devine, aşadar, un simplu instrument de plăcere. Dintr-un mijloc se face un scop, căutându-se căsătoria “perfectă” în metodele cele mai rafinate de satisfacere a pornirilor subnaturale.

C. Motivele instaurării sterilităţii voluntare în viaţa conjugală şi consecinţele lor

Dreptul la plăcerea făcută artificial sterilă se descoperă cu inevitabile consecinţe. Ar fi şi dreptul de a justifica desfrâul, care în cele din urmă se îndreaptă spre prostituţie. Despre practicile sterilităţii voluntare se poate repeta ceea ce s-a zis cu privire la divorţ: precum simpla posibilitate de schimbare duce la schimbare, tot la fel simpla posibilitate de instalare a sterilităţii voluntare duce la sterilitate. De la această practică la adulter nu este de-cât un pas, iar de la adulter la căderea în mreaja prostituţiei poate fi iarăşi un singur pas. Păcatele se ajută între ele, iar de aici şi o anume influenţă pe care exercită o fărădelege asupra alteia, producându-se de obicei o reacţie în lanţ.

D. Participarea la campania de opinie în favoarea legiferării permisive a prostituţiei

E vorba despre o participare care aduce cu sine o culpă bine definită din punct de vedere creştin, cunoscută cu denumirea de “însuşire a unor păcate străine”. Instituţionalizarea prostituţiei este o acţiune de ordin legislativ şi, în calitate de cetăţean, se cuvine să-ţi spui cuvântul în stabilirea normelor de convieţuire socială, fără să-ţi trădezi conştiinţa morală. în nici un mediu de existenţă legea civilă nu se poate însă substitui conştiinţei şi nici nu poate dicta norme care-i depăşesc competenţa. Angaja-rea, fie şi numai la nivel de “opinie”, în favoarea legiferării permisive a prostituţiei te pune în conflict cu însăşi legea morală: adică nu numai cu tradiţia omenească şi cu majoritatea care o urmează, dar şi cu Dumnezeu Însuşi.

E. Indiferenţa corpului eclezial şi a credincioşilor de rând faţă de legiferarea prostituţiei

în condiţiile scontatei legiferări la care ne referim, indiferenţa faţă de acest act legislativ nu este doar o formă de responsabilitate indirectă, ci şi una de complicitate directă. Pentru ca răul să triumfe este destul ca factorii ce sunt în măsură să i se opună să rămână indiferenţi. în faţa adevărului că prostituţia înseamnă un mijloc de surpare a vieţii unui neam, clerul, în primul rând, nu poate să rămână nepăsător. El este chemat să trezească şi să ghideze conştiinţele fiilor ce alcătuiesc Biserica, departe de a crede că nu mai e nimic de făcut. în redescoperirea vieţii curate se află marea noastră nădejde. De fapt, ea se află în viaţa integră în care este prezent Hristos, biruitorul morţii. Căci vrednicia acestei vieţi este moartea tuturor plăcerilor vinovate şi învierea marilor idealuri ale sfinţeniei şi ale desăvârşirii existenţei noastre, singurele în stare să atragă după ele regenerarea neamului, de care avem nevoie azi mai mult decât oricând.

3. Responsabilitatea generală şi cea specială faţă de fenomenul instituţionalizării prostituţiei

A. Porunca “Să nu fii desfrânat!” analizată în conţinutul ei negativ (drept culpă), dar şi în cel pozitiv (ca imperativ al castităţii)

Degradarea erotică, desfrânarea, este considerată de Biserică, după cum am arătat pe larg mai sus, ca având o gravitate deosebită. Ea se înfăţişează ca un puternic factor de distrugere şi tocmai de aceea Sfântul Apostol Pavel ne vorbeşte despre o “taină a fărădelegii” (II Tesa-loniceni 2, 7). Răspunderea faţă de acest păcat, prin săvârşirea efectivă sau prin simpla complicitate, este una enormă. Sfântul Apostol ne atrage atenţia că răul produs de păcatul desfrânării nu este inevitabil, drept care ne revine datoria de a-1 demasca, de a-i descoperi legăturile “oculte” cu orice formă de prostituţie, mai ales când aceasta devine publică. Desigur, în cuprinsul acestui păcat se pot identifica grade diferite de răspundere, atunci când ne referim direct la persoanele vinovate sau la felul de consumare a actului ruşinos. în cazul prostituţiei, gradul de răspundere atinge cote de complicitate reciprocă şi de participare la o lucrare ce se răsfrânge asupra neamului întreg. Depinde de noi să nu ne facem părtaşi ai fărădelegii şi să-L cinstim pe Dumnezeu prin apărarea castităţii bineplăcute Lui.

B. Culpa baiaderelor şi mijloacele Bisericii de a le salva

Culpa celor care întreţin viciul desfrânării este indiscutabilă. Ele nu împrumută “clienţilor” numai delicii senzuale, ci trece asupra acestora şi vina propriilor lor fărădelegi. O ieşire din această situaţie nu le-o poate aduce decât trezirea conştiinţei păcatului. De salvarea sufletului lor se cuvine să se ocupe în mod special Biserica, ea având cult pentru atâtea sfinte ce s-au ridicat din rândurile desfrânatelor, înălţându-se prin pocăinţă. înfiinţarea unor oficii speciale pentru recuperarea lor, după cea mai bună tradiţie ortodoxă, cât şi o instituţie specială pentru prevenirea prostituţiei – iată donă imperative de căpătâi ale vremii noastre.

C. Culpa “clienţilor” şi descoperirea responsabilităţii lor negative

A măsura culpa “clientului” nu este un lucru mai puţin important pentru îngrădirea fenomenului. Degradarea unei femei, abuzând de ea, este tot atât de gravă în condiţiile de stabiliment ca şi în cele ale altor situaţii obişnuite. Dacă nu chiar mai gravă. Prostituata este expusă cu predilecţie înjosirii sociale, ceea ce îi creează şi nebănuite prejudicii de ordin spiritual. Faptul are loc nu numai faţă de femeie, ci şi în sufletul celui care abuzează de ea. El face ca prostituţia însăşi să se perpetueze, deoarece se împacă, în gândirea şi simţirea lui, cu ea. Aceasta are apoi o răsfrângere asupra întregii sale vieţi, căci s-a făcut părtaş la cea mai mare necinste ce se poate închipui, a trupului şi a sufletului deopotrivă. Deşi femeia şi bărbatul au responsabilităţi morale specifice, acesta din urmă se încarcă, adesea, şi cu o responsabilitate ce-i revine din calitatea sa de “cap al femeii” (I Corinteni 11,3).

D. Scara răspunderilor, urmând o paralelă a factorilor de răspundere faţă de fenomenul pro-avorţionist şi prostituţionist

Pe lângă fiecare prostituată, ca şi pentru cea care a săvârşit un avort sau mai multe, există numeroase alte persoane care au contribuit la păcatul, la suferinţa şi mai ales la înrobirea ei. Lista este mare şi ne rezumăm aici doar la indicarea unor repere:

a. politicienii care au votat legiferarea prostituţiei;
b. judecătorii şi avocaţii care folosesc sistemul judiciar în apărarea prostituţiei;
c. membrii mass-media care ascund gravitatea păcatului şi consecinţele lui sociale;
d. susţinătorii propagandei pro-avorţioniste şi prostituţioniste, care au de câştigat în urma practicării acestei fărădelegi;
e. cei care lucrează în stabilimentele respective şi/sau le susţin într-un fel sau altul;
f. toţi cei ce susţin o organizaţie aparent fără legătură cu prostituţia, dar care o sprijină.

E. Marea răspundere a Bisericii şi a fiilor ei faţă de imperativul salvării neamului românesc

Datoria Bisericii de a se opune ferm legalizării prostituţiei, în numele apărării zestrei spirituale a neamului, sau de a lupta pentru abrogarea unei asemenea legi, în cazul în care ea există, este un fapt de la sine înţeles, consfinţit prin înseşi temeiurile dumnezeieşti ale credinţei şi vieţii creştine. Nu mai puţin, însă, Biserica este chemată, prin însăşi pilda lui Hristos, să se apropie de aceste biete fiinţe omeneşti, care sunt prostituatele, şi să le aducă pe calea cea dreaptă. Preocuparea ei majoră ar trebui să fie aceea de a le aduce pe acestea la pace cu ele însele şi cu Dumnezeu, înlăturându-le amăgirea că ar fi nevrednice de iertare şi de mântuire, căci mare este mila lui Dumnezeu şi puterea pocăinţei. Rolul Bisericii este de a căuta autenticele cauze ale depravării, care nu privesc doar pe baiadere, ci şi pe “clienţii” acestora, în vederea salvării lor şi a asanării morale a întregii societăţi.

(Alex Osipov, Centrul de Monitorizare şi Analiză Strategică “Moldova Noastră”, 20 iunie 2005)

de Ingmarie Froman

Pregătindu-se pentru Vest, radiază. O nouă viaţă o aşteaptă! Lasă în urmă sărăcia Europei de Est, pentru a-şi construi un viitor nou şi luminos în Suedia cea bogată…

Dar, până la urmă, Lilya îşi schimbă numai existenţa grea de acasă pentru o existenţă şi mai degradantă în noua ţară. Slujba care i-a fost promisă în Suedia nu există. În schimb, un proxenet o aşteaptă la sosire şi o închide într-un apartament, unde este forţată să se prostitueze.

Imagine din filmul lui Lukas Moodysson “Lilya 4-ever”. Foto: Per-Anders Jörgensen/Memfis FilmFilmul regizorului Lukas Moodysson, “Lilya 4-Ever”, a şocat publicul suedez când a fost lansat, în anul 2002, şi de atunci a provocat groaza spectatorilor din fiecare ţară în care a rulat.

Pentru mulţi suedezi, tânăra şi sensibila Lilya a făcut ca, pentru prima oară, comerţul cu sex care are loc în zilele noastre să capete o faţă umană. Traficul cu femei din Rusia şi Estul Europei avea loc chiar în faţa ochilor noştri şi exista numai pentru că aceste femei erau exploatate de către bărbaţii suedezi.

Filmul oferă o privire brutală asupra unei situaţii la care multe persoane au fost oarbe sau pe care au ales să o ignore – transportul unui număr de 200 până la 500 de femei în Suedia pentru prostituţie. Cele mai dramatice scene din film îi arată pe cumpărătorii de sex, văzuţi din perspectiva Lilyei: bărbaţi gâfâind, cu feţe posomorâte, abia conştienţi de faptul că sub ei se află o fiinţă vie.

“Filmul ilustrează un tablou foarte real”, spune Gunilla Ekberg de la Divizia Guvernamentală pentru Egalitate de Gen, o membră importantă a echipei guvernamentale însărcinate cu combaterea traficului cu femei. “întâlnirile ei cu cumpărătorii sunt scenele care au cel mai puternic impact asupra ta”.

Și, adaugă ea, pentru ca lupta împotriva traficului şi a prostituţiei să reuşească, este nevoie ca industria sexului să fie privită din perspectiva victimei. Prin urmare, una dintre principalele linii de atac în lupta dusă de Suedia împotriva prostituţiei este axată pe faptul că bărbaţii cumpără sex. Dacă nu există cumpărători, nu există prostituţie. Nu prostituata comite un fapt ilegal, ci cumpărătorul. Astfel, scopul este spulberarea pieţei.

Legea anti-prostituţie

Combaterea prostituţiei reprezintă o parte integrantă a demersului pentru egalitate între sexe, afirmă Gunilla Ekberg. Să vorbeşti despre egalitate între femei şi bărbaţi acceptând prostituţia este o ipocrizie.

La 1 ianuarie 1999, Suedia a introdus o lege axată în mod clar pe bărbatul cumpărător de sex. Legea care interzice cumpărarea serviciilor sexuale a fost şi rămâne unică. Până în prezent, nici o altă ţară nu a introdus prevederi legislative de acest tip.

Propunerea a venit iniţial din partea mişcării de femei din Suedia, care, de aproape două decenii, făcea presiuni asupra legiuitorului pentru a reglementa răspunderea penală a cumpărătorilor. Legea prevede aplicarea unei sentinţe maxime de 6 luni, în timp ce sentinţa minimă constă într-o amendă echivalentă cu venitul persoanei pe o perioadă de 50 de zile. Legea este neutră din punct de vedere al genului, dar în toate cazurile raportate până în prezent au fost implicaţi cumpărători bărbaţi şi prostituate femei.

Ca rezultat al noii legi, prostituţia deschisă, de stradă s-a redus semnificativ. Numărul prostituatelor de stradă s-a înjumătăţit, numărul cumparătorilor s-a redus cu aproape 80%, iar femeile străine au dispărut de pe străzi. În primii doi ani de la intrarea în vigoare a legii au fost condamnaţi peste 100 de bărbaţi.

Înseamnă însă acest lucru că prostituţia în general a scăzut? Sau pur şi simplu şi-a schimbat forma, s-a mutat în alte zone şi a devenit mai discretă? Astăzi, legea împotriva cumpărării de sex se bucură de susţinere larg răspândită în rândul publicului suedez, iar temerile exprimate în unele cazuri, cum că va fi numai un gest lipsit de conţinut, nu s-au confirmat.

Legea are în mod clar un efect de descurajare a cumpărătorilor, spune Camilla Orndahl de la Departamentul Naţional de Anchetă Penală. Ea este una dintre cele două persoane raportoare cu privire la traficul cu femei şi raportează atât în faţa Guvernului, cât şi la Europol. Raportorii naţionali au fost numiţi în 1997, după ce Comisia Uniunii Europene a îndemnat statele membre să ia măsuri pentru a diminua comerţul cu femei, care crescuse dramatic în Europa, în 1990. În Germania şi în ţările de Jos, spre exemplu, numărul prostituatelor provenind din Estul Europei a crescut, de la un procent foarte mic la începutul anilor 1990, până la jumatate din numărul total, câţiva ani mai târziu.

Autorităţilor le lipsea, însă, o înţelegere adecvată a modului în care era structurat traficul transfrontalier. Raportul anual al Departamentului Naţional de Anchetă Penală arată cum anchetatorii care, la început erau confuzi în faţa indiciilor şi se bazau mai mult pe intuiţie, au obţinut, pe parcurs, mai multe cunoştinţe şi perspicacitate în ceea ce priveşte acest comerţ. Astăzi, rapoartele lor sunt complete şi detaliate.

Mai presus de toate, este nevoie de mult timp pentru a schimba modul în care oamenii privesc prostituţia. Preconcepţiile vechi trebuie smulse din radăcini. Expresii precum “cea mai veche profesie din lume” sau “femeile stau pe o mina de aur” sunt numai eufemisme care descriu un comerţ barbar, în sânul căruia femeia este întotdeauna cea mai vulnerabilă şi se situează la cel mai de jos nivel.

Prin urmare, autorităţile trebuie să investească mult efort în sensibilizarea publicului şi în educaţie. După intrarea în vigoare a Legii care interzice cumpărarea de servicii sexuale, poliţia suedeză a primit întăriri, în special în zonele metropolitane. Totuşi, poliţia a considerat că este nevoie de resurse suplimentare şi că factorii de decizie politici nu sunt suficient de doritori să abordeze situaţia în profunzime.

Probleme în Nord

Suedia este o ţară mare, cu graniţe extinse, iar zona Norrbotten este un exemplu de dificultăţi practice cu care se confruntă lupta împotriva traficului. Zona are o porţiune de 400 de kilometri de graniţă cu Finlanda. Numărul de persoane care trec graniţa aici ajunge la 18 milioane pe an. Printre cei care intră şi ies există rusoaice care sunt aduse pentru prostituţie. Poliţia din Norrbotten relatează cum, la fiecare sfârşit de săptămână, autobuze pline cu femei, provenind în special din zona Murmansk, sunt duse în oraşele din partea finlandeză a graniţei.

Călătoriile cu autobuzul sunt bine organizate, sunt însoţite de curieri şi de şoferi speciali şi traficul este direcţionat de agenţi ruşi, finlandezi şi suedezi. Femeile sunt cazate în bordeluri, în sate de vacanţă sau în zone pentru camping. Deţin vize Schengen finlandeze, ceea ce înseamnă că pot intra în Suedia.

Rapoartele poliţiei indică faptul că, uneori, femeile deţin telefoane mobile, pe care sunt deja înregistrate numerele de telefon ale cumpărătorilor. Ele rămân în Norrbotten pe perioade de până la şapte zile. Uneori, sunt “abordate” de localnici, aceştia fiind cel mai adesea infractori, care au legături cu bande de bătăuşi şi cu crima organizată. Traficul a crescut substanţial în 2001, când Suedia a devenit parte a zonei Schengen şi controalele de frontieră dintre statele membre UE au fost desfiinţate, declară poliţia din Norrbotten. Ei susţin că regiunea este folosită în prezent şi ca trambulină pentru expedierea de prostituate în restul Suediei şi în Europa.

Rapoartele din Norrbotten confirmă imaginea generală pe care autorităţile suedeze şi-au format-o în legătură cu traficul. Comerţul este bine organizat, cu persoane care racolează femei, cu escorte care le urmăresc pe tot parcursul călătoriei şi cu o reţea de destinatari aflaţi în Suedia, care pregătesc în prealabil cumpărătorii. În Skane, în sudul Suediei, spre exemplu, un autobuz plin cu femei est-europene a sosit într-una din zile la unul dintre hoteluri. În aceeaşi seară, hotelul a fost invadat de bărbaţi suedezi care puneau întrebări în legătură cu femeile respective, forţând în final personalul hotelului să sune la poliţie.

Femeile sunt, de regulă, supuse la violenţe şi violate, iar industria este aducătoare de profit pentru oricine, mai puţin pentru acestea. Uneori li se permite să păstreze jumătate din ceea ce obţin, însă, de regulă, primesc chiar şi 10 la sută. Paşapoartele şi vizele le sunt luate, sunt ţinute în camere încuiate, de unde nu au dreptul sa plece.

“La început, toate cred că vor fi capabile să deţină controlul asupra situaţiei”, spune Camilla Orndahl de la Departamentul Naţional de Anchetă Penală. Dar ele ajung întotdeauna sa îl piardă şi poate să dureze foarte mult timp până când pot scăpa şi până când li se vindecă rănile.

O Europă fără graniţe oferă crimei organizate o libertate mai mare de manevră, declară poliţia din Norrbotten. Ca răspuns, cooperarea între un număr mare de organisme guvernamentale şi organizaţii din Suedia s-a intensificat pentru a eficientiza lupta împotriva acestei infracţiuni şi, în 2001, au fost înfiinţate şase departamente internaţionale de procurori pentru a se ocupa de problema traficului şi de alte infracţiuni transfrontaliere.

Cooperarea cu ţările de origine ale acestor femei are o importanţă specială pentru Suedia. În fiecare an, procurorii şi poliţia din ţările din jurul Mării Baltice se întâlnesc, iar în primăvara anului 2002, a fost lansată o campanie de un an pentru ca, în cadrul său, să poată dezvolta modalităţi şi mijloace de combatere a traficului cu fiinţe umane. Campania Nordic-Baltică împotriva Traficului cu Femei, iniţiată de Ministrul Suedez pentru Egalitatea între Sexe, d-na Margareta Winberg, a reunit toate statele nordice, precum şi Estonia, Letonia şi Lituania. Acest moment marchează începutul cooperării pe termen lung în acest domeniu, în zona baltică.

Legea anti-trafic

Partea care a revenit Suediei în cadrul Campaniei Nordic-Baltice este axată în jurul Legii care interzice traficul cu fiinţe umane în scopul exploatării sexuale, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2002. Legea împuterniceşte autorităţile să se ocupe de toate reţelele care au legătură cu prostituţia: persoane care racolează, transportatori şi gazde care cazează femeile în Suedia. Pedeapsa minimă este de 2 ani de închisoare şi legea conferă poliţiei puteri sporite, pentru a-i putea prinde pe cei care organizează prostituţia. De exemplu, poliţia poate să recurgă acum la metode precum supravegherea electronică. Până în prezent, procurorii au lansat trei cercetări preliminare în acest domeniu.

Doi factori, în special, susţin prostituţia: dorinţa cumpărătorilor de a obţine sex şi sărăcia cu care se confruntă femeile în ţările lor de origine. Dar dacă cumpărarea de servicii sexuale poate fi mult îngreunată aplicând legea, să abordezi problema sărăciei este o sarcină mult mai complexă. Dacă o femeie acceptă să depună mărturie împotriva proxenetului ei într-un tribunal suedez, ce este de făcut în cazul în care reuşeşte să se desprindă de prostituţie? Să se întoarcă acasă? La aceeaşi sărăcie şi la aceeaşi bandă de racolatori? Acum doi ani, o femeie de 24 de ani din Lituania s-a confruntat cu o astfel de dilemă. A cerut azil în Suedia, pentru a scăpa din mâinile proxenetului ei. I-a fost teamă că va fi ameninţată şi că proxenetul se va răzbuna în cazul în care se întoarce acasă. I-a fost respinsă cererea de azil şi a trebuit, prin urmare, să parăsească Suedia.

Dacă această femeie ar cere azil în prezent, ar avea şanse mult mai mari de a i se permite să rămână în Suedia. Un comitet parlamentar de anchetă, Comitetul de Primire a Rudelor Apropiate, a propus ca femeilor vulnerabile să li se acorde permisul de rezidenţă temporară, care le-ar conferi aceleaşi drepturi la servicii medicale şi la servicii de sănătate ca şi unei persoane care cere azil.

Lupta împotriva traficului internaţional este încă în perioada sa de început, însă s-obţinut deja un număr de rezultate pozitive. Cumpărătorii nu sunt singurii care se simt presaţi, având în vedere că actul de a cumpăra servicii sexuale a fost scos în afara legii. Comerţul cu sex în întregul său pare să fie deranjat şi iritat. Piaţa sexului din Suedia nu mai înregistrează aceleaşi profituri ca în trecut, după cum indică Departamentul Naţional de Anchetă Penală. Femeile trebuie să fie, în prezent, escortate până la cumpărători. Acest lucru cere timp. De asemenea, organizatorii nu-şi mai pot desfăşura activitatea în acelaşi loc pentru perioade lungi de timp. Acum trebuie să se mute şi să-şi schimbe adresa sau să aibă acces la un număr mare de locaţii diferite, ceea ce este atât costisitor, cât şi neplăcut.

Există, cu siguranţă, riscul ca Suedia să devină o ţară de tranzit şi ca prostituţia să se mute pur şi simplu în altă parte. În consecinţă, statele din Europa trebuie să coopereze mai îndeaproape pentru ca femeile tinere ca Lilya, oriunde s-ar găsi acestea, să aibă şansa de a trăi o viaţă decentă.

—
* Ingmarie Froman este jurnalistă independentă. În trecut a fost corespondent străin al Radio-difuziunii şi Televiziunii Suedeze la Paris şi Bruxelles. Material difuzat de Institutul Suedez.

NOTA: Acest material a fost re-publicat cu permisiunea Institutului Suedez. Toate drepturile pentru prezentul articol sunt rezervate. Reproducerea este posibila doar in urma obtinerii acordului scris al Institutului Suedez. Pentru aceasta, scrieti la [email protected] sau [email protected].

Marea majoritate a “profesionistelor” din Romania isi practica meseria in bordeluri ilegale, camere inchiriate, in autovehiculul clientului, in hoteluri, dar si in parcuri, triaje sau parcari

Practicarea prostitutiei incepe, in majoritatea cazurilor, inainte de majorat si multe dintre “protagoniste” au trecut printr-o institutie de protectie a copilului, devenind astfel mult mai vulnerabile la traficul de persoane, potrivit unui studiu al Asociatiei Romane Anti-SIDA lansat ieri. Studiul, cel mai amplu facut pana in prezent in Romania, releva aspecte ingrijoratoare privind situatia persoanelor care practica sexul comercial si riscurile legate de activitatea lor.

Pentru prima oara un astfel de studiu a inclus aproape 400 de persoane din 12 localitati, din toate regiunile tarii. Marea majoritate a femeilor intervievate practica prostitutia in bordeluri ilegale, camere inchiriate, la domiciliul lor sau in autovehiculul clientului, in hoteluri, dar si in parcuri sau in apropierea cailor principale de transport, triaje sau parcari. Relatiile cu clientii sunt, in marea majoritate a cazurilor, intermediate de catre proxeneti sau combinatori, fiind rare cazurile in care femeile lucreaza pe cont propriu. La momentul studiului, 8% dintre persoanele intervievate erau minore, dar peste 60% dintre respondente au declarat ca erau minore cand au inceput practicarea prostitutiei, 11% chiar inainte de implinirea varstei de 14 ani. Din totalul persoanelor intervievate, peste 30% declara ca au fost vandute sau cumparate.

Procentul celor traficate creste semnificativ in anumite zone, atingand 52% in Constanta si 42% in Bucuresti. Mai bine de 11% au consumat heroina pe cale injectabila, in Capitala inregistrandu-se ponderea cea mai mare, respectiv peste o treime din cale intervievate. Persoanele incluse in studiul privind practicarea sexului comercial provin din toate regiunile tarii si au, in general, un nivel de educatie foarte scazut -12% nu au frecventat niciodata scoala si aproape jumatate au facut mai putin de opt clase. Peste 20% dintre cele intervievate au trecut printr-o institutie de protectie a copilului, lucru care poate sa fi determinat si o vulnerabilitate mai mare la trafic, peste 45% dintre acestea au fost vandute sau cumparate, dublu fata de cele care au crescut in familii. Acelasi studiu arata ca, desi peste 90% dintre repondente au auzit de HIV/SIDA, doar 20% folosesc prezervativul cu toti partenerii sexuali.

Veniturile din activitatea de prostitutie nu sunt insa foarte ridicate, ele variind intre 700 si 1.500 de lei noi pe luna, in functie de zona. Peste 11% dintre cele intervievate isi completeaza veniturile din alte activitati, inclusiv din donarea de sange. Marea majoritate a persoanelor intervievate sustine legalizarea prostitutiei.

(ZIUA – SOCIAL – Miercuri, 12 aprilie 2006)