Știri si opinii

Mărturia unei tinere traficate de iubit prin metoda LOVERBOY: „Prostituţia nu-i altceva decât un act de violenţă care lezează demnitatea umană”

Sandra Norak, din Germania (numele a fost schimbat pentru protejarea identității – n.n.), acum în vârstă de 29 de ani, a lucrat ca prostituată timp de şase ani.

În 2008, când era la liceu, a cunoscut un bărbat prin internet care i-a promis marea iubire. Ea avea probleme grave acasă, așa că a abandonat şcoala şi s-a mutat în apartamentul bărbatului.

Acesta a împins-o, apoi, spre prostituţie. Sandra Norak (al cărei nume a fost schimbat de redacţie) a fost victima aşa-numitei „metode LOVERBOY”, când femeia e obligată să se prostitueze de propriul partener, care pretinde că o iubeşte.

Bărbatul a adus-o într-un aşa-numit „bordel cu flat rate”, unde clientul plăteşte o sumă fixă la intrare pentru un număr nelimitat de prostituate şi servicii sexuale. Tânăra îşi aminteşte că avea între 400-500 de „clienţi” în doar patru săptămâni.

„La un moment dat, ai impresia că nu mai eşti o fiinţă umană care are sentimente, e comparabil cu distrugerea propriei identităţi”

(Sandra Norak, pentru DW.ro)

De când a reuşit să scape din acest mediu, Sandra Norak luptă împotriva prostituţiei.

„Trebuie să acceptăm că prostituţia nu-i altceva decât un act de violenţă, ea lezează demnitatea umană”

(Sandra Norak, pentru DW.ro)

Sandra Norak a participat la Congresul mondial împotriva exploatării sexuale a femeilor şi fetelor organizat la Mainz în aprilie 2019 sub egida organizaţiei CAP. Participanţii au redactat o declaraţie comună în care solicită ca Germania să introducă modelul nordic, adoptat recent şi de Franţa şi Irlanda. De aproape 20 de ani, legislaţia Suediei interzice cumpărarea serviciilor sexuale. Este vorba despre penalizarea clientului, nu a prostituatei.

Din 2002, prostituția este însă legală în Germania. Între 80 şi 90 la sută dintre prostituate vin din străinătate, multe lucrează în condiţii inumane şi sunt victime ale traficului de persoane.

„De 34 de ani mă ocup de femei exploatate în acest fel (sexual – n.n.). Astăzi pot să spun: nicio singură femeie nu face aşa ceva din dorinţa proprie.”

(Lea Ackermann, fondatoarea asociaţiei „Solidarity With Women in Distress” – SOLWODI, citată de DW.ro)

„Prostituţia le afectează pe femei. Pentru nici una dintre cele pe care le-am văzut nu a fost ceva suportabil.”

(Sandra Norak, pentru DW.ro)

Sursa: DW.ro

Știri si opinii

ONG din Austria, țară unde prostituția e legală: „După un deceniu de lucru cu prostituatele, e foarte greu să găsim motive pentru legalizarea prostituției”

Acolo unde prostituția este legală, poliția nu are întotdeauna instrumentele necesare pentru a ajuta femeile exploatate. Dacă acestea nu depun mărturie, poliția este practic cu mâinile legate. Iar în multe cazuri, femeile exploatate sunt prea speriate să vorbească

După ce președintele Băsescu a sugerat că legalizarea prostituției ar rezolva problema traficului de femei în scopul exploatării sexuale, o organizație din Austria a trimis redacției Stiripentruviata.ro o scrisoare în care explică realitatea prostituției din această țară, unde prostituția este reglementată prin lege. Din motive de siguranță proprie și pentru siguranța beneficiarelor, organizația, care lucrează și cu româncele prostituate în Austria, a dorit ca mărturia să fie publicată sub protecția anonimatului.


Iluzia prostituției „curate”

Original English testimony here.

„În Austria, unde prostituția este legală și reglementată, sunt peste 7.000 de persoane, majoritatea femei, înregistrate oficial ca practicante ale acestei așa-zise „profesii”. 95% dintre ele sunt imigrante, cu România ca principală țară de origine – peste 50% dintre aceste femei provin din România.

În munca noastră zilnică în calitate de organizație non-profit care cercetează săptămânal persoanele care lucrează în prostituție pe străzi sau în cele peste 350 de bordeluri, cluburi de noapte și altele asemenea din Viena, întâlnim multe fete și femei din România, de diverse vârste. Multe tinere vin – sau sunt aduse – la Viena la vârsta de numai 18 ani. Am întâlnit fete care și-au început lucrul în această „branșă” chiar de ziua lor [când împlineau 18 ani, devenind majore – n.n.]. Am auzit adesea de la partenerii noștri din România că așa-ziși „loverboys” [iubiți] pândesc fetele și femeile care împlinesc vârsta majoratului și trebuie să părăsească centrele de plasament, neavând unde să meargă. Aceștia le promit „o viață prosperă în străinătate”. Datorită dificultăților cu care se confruntă, alte femei se încred în falsele promisiuni ale unei cunoștințe care deja locuiește în străinătate: se gândesc că pot ajuta la îngrijirea unei mame bolnave, a copiilor sau a întregii familii care se va baza pe ea să le trimită bani acasă.

Știri si opinii

Polițist din Germania, țară unde prostituția e legală: 90% din prostituate sunt FORȚATE

Viața de zi cu zi a prostituatelor din Germania este în mare parte controlată de criminalitatea organizată. Este concluzia unui documentar șocant, cu titlul “Bordelul Germania“ (“Bordell Deutschland”), în care apar multe românce, ca Lea, care a lucrat ca o prostituată aproape peste tot în Germania. Sau Denisa, care a reușit să se elibereze și acum participă la programe de educație contra prostituției în zonele sărace ale României.

Câte prostituate sunt în Germania? Estimările variază de la 400.000 la peste un milion. Potrivit Biroului Federal de Statistică, zilnic aproximativ 1,2 milioane de bărbați germani folosesc servicii sexuale. Potrivit confederației sindicale Ver.di (Vereinte Dienstleistungsgewerkschaft), cifra de afaceri a sectorului este de circa 14,5 miliarde de euro anual, cu taxe plătite fiscului german de 2 miliarde de euro anual. La Berlin sunt 500 de bordeluri, iar în mica regiune Saarland la granița cu Franța, 270. Prețurile scăzute atrag clienți din străinătate în Germania, chiar și din America. Piața este înfloritoare, există agenții care oferă excursii organizate legate de turism sexual. Mai mult de două treimi din femeile implicate în prostituție în Germania provin din străinătate, în special România și Bulgaria.

Industria sexului a devenit legală în 2002, prin legea aprobată de guvernul cancelarului Gerhard Schröder. Legalizare? De fapt în domeniul prostituției este vorba de trafic de persoane, proxenetism și prostituție forțată, scria în 2017 Ziarulromanesc.de.

Realizatorul filmului a vorbit cu prostituate, ofițeri de poliție, asistenți sociali, politicieni și psihologi. A intervievat celebrități din această lume, cum ar fi Cleo din Berlin, care – în mod voluntar, așa cum a subliniat – a participat la o scenă de sex cu 30 de bărbați.

Sandra Norak, care a lucrat ani de zile ca prostituată și apoi a ieșit din această lume brutală, spune: “Nu este un loc de muncă, este doar violență, ceea ce trăiești … și am avut 400/500 de bărbați în patru săptămâni”. Acum femeia de 27 de ani a studiat dreptul și se angajează la abolirea prostituției. “În fiecare club în care am fost, am văzut trafic de persoane, femei bătute…”, spune ea.

Confirmă aceasta și românca Denisa, care ani de zile a fost forțată să se prostitueze în Germania. Ea știe totul despre această lume. „90 la suta au un proxenet“, spune ea, și din experiența personală povestește: „Bărbații sunt foarte sensibili la minore. Sunt atât de mulți pedofili…” Potrivit experților de poliție, nouă din zece femei sunt forțate la prostituție.

Expertul în traume psihologice Ingeborg Kraus compară profesia de prostituată cu cea a soldaților, iar experiențele lor cu cele ale victimelor torturii. Aproape 70% dintre femei suferă de simptome de tulburare post-traumatică: “Această ocupație este mai periculoasă decât a merge la război”. Rata mortalității printre prostituate este de 40 de ori mai mare decât media pentru populație, potrivit documentarului. Riscul simplu de a fi ucisă este de peste 18 ori mai mare decât cel al altor femei, indiferent dacă sunt prostituate voluntare sau forțate.

Dar acum serviciile de escortă și bordelurile în Germania sunt mai populare ca niciodata. Se face reclamă la oferte: „20 de euro pentru 20 de minute de sex – ofertă la Discountpuff“.

Potrivit Biroului Federal al Poliției Criminale, o prostituată aduce proxenetului până la 100 000 de euro pe an – iar statul câștigă multe venituri fiscale. Piața este competitivă, există tot mai multe femei tinere.

Clienții se distrează, torturând aceste femei, este concluzia filmului.

Știri pentru Viață

Știri si opinii

Despre legalizarea prostituției în Olanda: Sacrificarea drepturilor unei majorități a femeilor violate și abuzate pentru o minoritate care se prostituează voluntar

Știri pentru Viață

Fostul președinte Traian Băsescu a spus ieri la un post de televiziune că legalizarea prostituției ne-ar proteja fetele de răpire și traficare cu scopul exploatării sexuale. De aceea, ar fi utilă evocarea afirmațiilor făcute în 2014 la Parlamentul României de un politician străin care descrie rezultatul legalizării prostituției în țara sa.

Olandezul Leo van Doesburg, Director pentru Afaceri Europene la Mișcarea Politică Creștină Europeană (ECPM), a vorbit în 2014 în Parlamentul României despre experiența Olandei, care a legalizat prostituția în anul 2000. El a calificat aceasta drept „sacrificarea demnității și drepturilor unei mari majorități a femeilor, care sunt violate și abuzate, pentru a proteja o mică minoritate care se prostituează voluntar”.

El a mai declarat:

„S-a constatat o legătură între legalizarea prostituției și creșterea traficului de persoane. De aceea, traficul de persoane poate fi combătut doar împreună cu combaterea fenomenului prostituției. (…) Extinderea UE a fost un punct de cotitură. În Germania se estimează că 85% din victimele traficului de persoane sunt românce și bulgăroaice. Rapoartele menționate arată în mod clar că liberalizarea prostituției în Olanda și Germania a eșuat și, în loc să protejeze prostituatele și să le asigure condiții mai bune de muncă, a avut exact efectul contrar. Legalizarea (prostituției) a dus în multe locuri la creșterea criminalității, la dependența de prostituție și la sprijinul traficanților.

Olanda, prin legea prostituției, pleacă de la ideea falsă că majoritatea femeilor fac aceasta de bună-voie. Dar un raport KLPD, al Poliției Naționale Olandeze, din 2008, spunea că între 50% și 90% din prostituatele cu forme legale lucrează involuntar.”

STUDII și RESURSE

Olanda [1]: La aproape un deceniu de la legalizarea prostituției (anul 2000), studiile au descoperit că marea majoritate a femeilor nu se prostituau de bunăvoie

Studiul „Daalder” [2] realizat de Ministerul Justiției în 2007 dezvăluie că:

  • Nu a avut loc nici o îmbunătățire semnificativă a situației persoanelor din prostituție;
  • Bunăstarea emoțională a prostituatelor s-a redus în toate aspectele;
  • Rata utilizării sedativelor a crescut;
  • Cererile de a părăsi industria au fost foarte mari, în timp ce doar 6% din autoritățile locale oferă o astfel de asistență.

Poliția Olandeză, în 2008: 50% până la 90% din femeile din prostituție lucrează involuntar

Aceste date au fost furnizate în 2008 de poliția națională într-un studiu privind sectorul prostituției legalizate, intitulat „Păstrarea aparențelor” [3]. În acest studiu, poliția olandeză oferă o evaluare foarte îngrijorătoare a legalizării proxenetismului. Cauza directă a studiului este „cazul Sneep”, în care 2 proxeneți turco-germani, împreună cu alți 30 complici, au fost condamnați pentru exploatare și violență împotriva a mai mult de 100 femei din Olanda, Germania și Belgia. Ceea ce frapează e faptul că toate femeile care au fost exploatate prin violență extremă în Olanda se găseau în bordeluri legale, cu impozite plătite către stat!

Crima organizată a păstrat controlul asupra sectorului legal al industriei prostituției

În 2011, viceprimarul din Amsterdam, Lodewijk Asscher, a declarat că dezincriminarea a fost o „eroare națională” [4] și că guvernul a fost foarte naiv. Un raport realizat în comun de municipalitatea Amsterdam și de ministerul Justiției [5] arată că, într-adevăr, o mare parte a sectorului legal al industriei pornografice perpetuează exploatarea și traficul de ființe umane. Jumătate din afacerile autorizate de prostituție și cafenelele unde se pot consuma droguri (marijuana) sunt conduse de indivizi cu cazier judiciar.

Dezincriminarea proxenetismului și legalizarea industriei sexului nu previne creșterea prostituției „ascunse” sau „ilegale”

În 2010, RIEC, agenție guvernamentală care se ocupa cu prevenirea criminalității organizate, a arătat într-un studiu [6] că doar 17% din publicitatea la prostituție este plasată de bordelurile autorizate.

SURSE:

[1] ‘On legalised prostitution in the Netherlands’, Karin Werkman, 2012.
[2] Daalder, A. L. (2007). Prostitution in The Netherlands since the lifting of the brothel ban [English version]. The Hague: WODC / Boom Juridische Uitgevers.
[3] KLPD (Korps Landelijke Politiediensten) – Dienst Nationale Recherche (juli 2008). Schone schijn, de signalering van mensenhandel in de vergunde prostitutiesector. Driebergen.
[4]http://www.lemonde.fr/m/article/2011/12/23/pays-bas-flop-de-la-legalisation-de-la-prostitution_1621755_1575563.html
[5] Gemeente Amsterdam, Ministerie van Veiligheid en Justitie; Projectgroep Emergo (2011). Emergo – De gezamenlijke aanpak van de zware (georganiseerde) misdaad in het hart van Amsterdam. Achtergronden, ontwikkelingen, perspectieven. Amsterdam: Boom Juridische Uitgevers.
[6] RIEC Noord Holland (19 October 2010). Methodiek ‘Inzicht in prostitutiebranche’.

Știri si opinii

Rapoartele din Olanda și Germania, unde prostituția e legală: 90% dintre femei sunt forțate

de Ioana Vâlceanu, Stiripentruviata.ro

Domnule Președinte Traian Băsescu,

Combaterea traficului de persoane nu se face legalizându-l. Nu transformați femeia în „lucrător” sexual pornind de la premisa falsă că ea asta își dorește. Dacă vreți politici de protecție pentru femeie, propuneți politici care încurajează maternitatea și respectul față de statutul femeii în societate. Propuneți politici de educare și responsabilizare a tinerilor față de actul sexual și de relațiile bărbat-femeie.

Domnule Președinte Traian Băsescu,

Revoluția sexuală v-a mințit. V-a reeducat să credeți că femeile își doresc să se prostitueze și că în cazul femeii dorința sexuală este la fel de puternică precum în cazul bărbatului. Biologia și psihologia spun altceva: la femeie primează dorința de protecție și de comunicare.

Păreți convins că un contract de „muncă” (guvernat de… legislația muncii) va proteja prostituata de abuzuri și de sclavia sexuală. Cum va fi posibil, dacă până acum Codul Penal, cu pedepsele constând în pușcărie, nu reușea să o facă?

Știri si opinii

Ca niste gaini in cusca: Romance prostituate in Germania

Deși este legală în Germania, prostituția este dominată tot de crima organizată. Victime – aceleași, dar acum sub acoperirea legii: femeile. Un reportaj ziare.com

Violenta, droguri, atacuri de panica: unele femei isi vand corpul in Germania pentru numai 30 de euro. Dar profitul il incaseaza altii. O prostituata, care s-a retras din business, ne povesteste.

Intr-o noapte obisnuita, se culca cu zece sau doisprezece, uneori chiar si cu 14 barbati. Rezista pana la 3 dimineata, nu mai mult, povesteste femeia, pe care clientii o numeau Iulia.

Alte femei isi luau puterea din alcool sau din droguri, deseori cocaina, marijuana, pentru a rezista intreaga noapte si a face fata exigentelor. Deutsche Welle nu poate verifica povestea Iuliei, dar ea coincide cu declaratiile asistentilor sociali si ale Politiei, care cunosc situatia prostitutiei din Germania.

In plus, Iulia ne-a prezentat fotografii din perioada in care era prostituata. Nu vrea sa le faca publice si nici sa isi dezvaluie adevaratul nume.

Romanca de 30 de ani si-a vandut corpul timp de un deceniu, ba pe centura, ba in locuinte private, ba in bordeluri si baruri din Elvetia, Franta, Grecia si in final in Germania. Pana pe data de 10 martie, pe care si-o aminteste exact: “Clientul mi-a oferit 100 euro pe ora, ceea ce era o suma obisnuita, dupa care m-am oprit”.

S-a retras din acest business, a incetat sa se prostitueze si sa-si faca griji interminabile ca nu va gasi destui clienti pentru a plati chiria la bordel. Trebuia sa plateasca 130 euro pe noapte pentru camera in care si locuia. Suma de 130 euro trebuia platita, indiferent de cum i-ar fi mers ziua, adica 4.000 euro pe luna.

Știri si opinii

Legalizarea bordelurilor, paravan pentru traficul de persoane, proxenetism și prostituție forțată. Infernul trăit de românce în Germania: „Este mai periculos decât să mergi la război”. Concluzia dramatică a unui documentar transmis de ZDF

Documentarul „Bordell Deutschland” (Bordelul Germania), transmis de ZDF arată că viața de zi cu zi a prostituatelor din Germania este controlată de criminalitatea organizată.

Femeile care activează în domeniu – multe dintre ele românce – au parte de experiențe șocante. De altfel, documentarul realizat de Christian P. Stracke, prezintă și poveștile unor românce care au reușit să părăsească bordelurile și încearcă să își facă o nouă viață.

Denisa, de exemplu, a reușit să se elibereze și acum participă la programe de educație contra prostituției în zonele sărace ale României.

Potrivit Biroului Federal de Statistică, aproximativ 1,2 milioane de bărbați folosesc servicii sexuale zilnice în Germania, iar numărul prostituatelor variază, de la perioadă la perioadă, între 400.000 și 1 milion, potrivit ziarulromanesc.de.

Legalizarea prostitutiei, realizată în 2002 este subiectul documentarului care va fi transmis pe 18 noiembrie, anunță stimme.de. Realizatorul documentarului susține însă că această legalizare este, de fapt, un paravan pentru traficul de persoane, proxenetism și prostituție forțată.

Christian P. Stracke a vorbit cu prostituate, ofițeri de poliție, asistenți sociali, politicieni și psihologi. A intervievat celebrități din această lume, cum ar fi Cleo din Berlin, care – în mod voluntar, așa cum a subliniat – a participat la o scenă de sex cu 30 de bărbați.

Sau cum este Sandra Norak care a lucrat ani de zile ca prostituată și apoi a ieșit din această lume brutală. „Nu este un loc de muncă”, spune ea, „este doar violență, ceea ce trăiești … și am avut 400 – 500 de bărbați în patru săptămâni”. Acum femeia de 27 de ani a studiat dreptul și se angajează la abolirea prostituției. „În fiecare club în care am fost, am văzut trafic de persoane, femei bătute”, spune ea.

Românca Denisa, protagonistă a filmului, confirmă ce spune Sandra. Ani de zile a fost forțată să se prostitueze în Germania și știe totul despre această lume. „90 la suta au un proxenet”, spune ea, și din experiența personală povestește: „Bărbații sunt foarte sensibili la minore. Sunt atât de mulți pedofili”. Potrivit experților de poliție, nouă din zece femei sunt forțate la prostituție.

Expertul în traume psihologice Ingeborg Kraus compară profesia de prostituată cu cea a soldaților, iar experiențele lor cu cele ale victimelor torturii. Aproape 70% dintre femei suferă de simptome de tulburare post-traumatică: “Această ocupație este mai periculoasă decât a merge la război”.

Rata mortalității printre prostituate este de 40 de ori mai mare decât media pentru populație, potrivit documentarului. Riscul simplu de a fi ucisă este de peste 18 ori mai mare decât cel al altor femei, indiferent dacă sunt prostituate voluntare sau forțate.

Dar acum serviciile de escortă și bordelurile în Germania sunt mai populare ca niciodata. Se face reclamă la oferte: ”20 de euro pentru 20 de minute de sex – ofertă la Discountpuff”.

Potrivit Biroului Federal al Poliției Criminale, o prostituată aduce proxenetului până la 100 000 de euro pe an – iar statul câștigă multe venituri fiscale. Piața este competitivă, există tot mai multe femei tinere.

Clienții se distrează torturând aceste femei, este concluzia filmului.

Active News

Știri si opinii

Most ‘sex workers’ are modern-day slaves

Prostitution is rarely, if ever, a choice

, The Spectator

In the midst of all the outrage about modern-day slavery, usually vulnerable men forced into manual labour, there is actually a far worse form of abuse going on in the UK. It happens in every city, town and even village. It’s endemic to every culture and region of the world, and yet these days we justify it in the name of ‘liberation’. We’ve become accustomed to thinking of prostitution as a legitimate way of earning a living, even ‘empowering’ for women. We call it ‘sex work’ and look away. We should not.

For the last three years I’ve been investigating prostitution worldwide to test the conventional wisdom of it being a career choice, as valid as any other. I conducted 250 interviews in 40 countries, interviewed 50 survivors of the sex trade, and almost all of them told me the same story: don’t believe the ‘happy hooker’ myth you see on TV. In almost every case it’s actually slavery. The women who work as prostitutes are in hock and in trouble. They’re in need of rescue just as much as any of the more fashionable victims of modern slavery.

One of the most disturbing discoveries I made was that the loudest voices calling for legalisation and normalisation of prostitution are the people who profit from it: pimps, punters and brothel owners. They have succeeded in speaking for the women under their control. The people who know the real story about the sex trade have been gagged by a powerful lobby of deluded ‘liberal’ ideo-logues and sex-trade profiteers.

As Autumn Burris, a former prostitute from California, who escaped in the late 1990s, told me: ‘I had to tell myself lots of things, lots of lies, in order to keep my brain from splitting into a million pieces and me going crazy with the continual abuse that was happening over and over and over, and the violence that goes along with prostitution.’ Autumn now campaigns for an end to the sex trade, and she runs training courses for police officers and other professionals on the realities of prostitution.

A survivor of the sex trade in Germany, Huschke Mau, put it this way: ‘Every time I met a john I had to drink not just one glass of wine but a bottle. If you’re sober and not doing any drugs you cannot make a (date) with a john. Once I stopped drinking, I couldn’t do it any more.’

If prostitution is tantamount to slavery, then why on earth do human rights campaigners and so many on the left support prostitution as a ‘job’ for women, and a ‘right’ of men? It all begins with the emergence of the campaign against HIV/Aids. It seemed, back then, to make sense to legalise brothels and pimping, and to create street-based ‘tolerance zones’ such as the one in Leeds. The ‘logic’ of this stance was that if you remove all criminal penalties, prostituted women will engage with support agencies, leading to 100 per cent condom use. This in turn will dramatically reduce HIV rates, argued the pro-legalisation lobby, and end the murder of women by pimps and punters.

This was the theory. But I visited a number of legal brothels in Nevada, Germany, Holland and Australia, and examined the claims made by the proponents of legalisation and what I found is that these arguments — the basis for our debate about prostitution today — simply don’t stand up.

Legalisation of prostitution in Germany, Holland and Australia has not led to a decrease in violence, HIV rates or in fewer women being murdered. I met a former ‘sex workers rights’ activist in Melbourne, Sabrinna Valisce, who, confronted with the reality of decriminalisation, had a dramatic change of heart. ‘I thought it would improve things if everything was legal and above board, but it just gave more power to the johns and the brothel-owners.’

What legalisation can mean is that the much-vaunted rights and freedoms which prostitutes are said to enjoy are instead claimed by brothel-owners and customers. It’s easy — they simply redefine themselves as ‘sex workers’ and reap the benefits. I have heard several pro-legalisation lobbyists describe themselves as ‘sex workers’ as well as pimps.

The true scale of the global sex trade is terrifying. I visited a village in India built entirely on prostitution and met a man who was pimping his daughter, sister, aunt and mother. I interviewed pimps in the legal mega-brothels of Munich, where men pay a flat fee which entitles them to use as many women as they want to. In Southeast Asia, I witnessed elderly male sex tourists from the UK pay for a ‘date’ with teenage girls in the ‘girly bars’.

I discovered that whatever the lobbyists say, women and girls in prostitution are overwhelmingly from abusive backgrounds, living in poverty, and otherwise marginalised. They are not free or empowered: they are abused and trapped.

Let’s not forget that this goes for boys too. During a visit to Los Angeles, I met Greg, born into a family with connections to the mob. From an early age he was sexually exploited and abused by powerful men. In his teenage years he met a pimp, and was sold for sex for six years before managing to escape. Greg has no truck with the idea that selling sex is part of homosexual culture.

I travelled to Amsterdam to interview the woman who coined the phrase ‘happy hooker’. These days, Xaviera Hollander runs a B&B named ‘Happy House’. I had assumed that she would have become rich and famous as a result of the stratospheric success of her book The Happy Hooker: My Own Story, which has sold 20 million copies worldwide. But in fact, as I soon learned over that dinner, it was selling other women that earned her fame and fortune. She told me that she was a hooker for about six months, just to learn the trade. ‘I went from a small apartment to a five-bedroom penthouse apartment in rocket time,’ she said proudly.

Hollander is a fairly typical representative of the ‘happy hooker’ myth we so often see in the media. But we buy into the lie because it’s convenient to believe it.

I have interviewed a number of punters, both in the UK and elsewhere, and this is the sort of thing they say: ‘I don’t want her to enjoy it — that would take something away from me.’ And: ‘I like prostitutes cos they do what I tell them. Not like real women.’ What about this: ‘It’s no different from buying a burger when you’re starving and the wife hasn’t cooked you anything.’

If I suggest to fans of prostitution that nothing terrible will happen to men if they can’t pay for sex, I hear the same complaints: ‘But what about disabled men? How will they get a date?’ When I point out that sex is not a human right, I’m told about the mother who bought her severely disabled son a prostitute for his birthday, and that a returning war hero who has lost his legs should have the ‘right’ to pay for a woman.

But consider all those millions of oppressed women. What about their rights? In one of the Nevada brothels I visited, the women were locked in at night, and barbed wire surrounded the high walls. In Seoul, South Korea, the women also used to be locked inside brothels all night — until a fire killed 14 young women in 2002. If battery hens were treated this way, there would rightly be an outcry from the same liberal leftists who often bend over backwards to defend this gross trade in human flesh.

During a brief trip to Auckland, I visited the street prostitution zone. New Zealand, we are regularly told, is the gold standard in dealing with the sex trade. The Home Office Select Committee (prior to its chair Keith Vaz being forced to step down following allegations that he paid for sex with young men) was looking at adopting a similar model of decriminalisation in the UK.

On the streets I met Carol, who looked 70 but was much younger, using a zimmer frame to rest between punters. Carol told me that since prostitution was decriminalised 13 years ago, nothing had improved for the women. The punters are still violent, and police still don’t care, she said. Nor do human rights defenders. While women all over the world fight to end violence and abuse, the Labour party and Amnesty International, to name but two public bodies, betray them.

The most effective way to brush over a terrible human rights abuse is to rename it. A pro-slavery strategist in the West Indies once suggested that instead of ‘slaves’, the ‘negroes’ should be called ‘assistant planters’. Then, he said, ‘we shall not then hear such violent outcries against the slave trade by pious divines, tender-hearted poetesses and short-sighted politicians’. The term ‘sex worker’ is just such a convenient gloss.

It was Barack Obama who said that human trafficking should be renamed ‘modern slavery’, so as to highlight the appalling conditions people were living in. Britain’s Modern Slavery Act was passed in 2015. It is founded on the idea that there is no place for ambiguity when you look at the circumstances of the people the Act is designed to protect: the conditions in which they live and their inability to escape their predicament.

The same applies to prostitution: it is not ‘sex work’. Most of the time, it is modern slavery.


Spectator.co.uk/podcast Julie Bindel and Rachel Moran discuss the plight of prostitutes. The Pimping of Prostitution: Abolishing the Sex Work Myth, is published on 28 September by Palgrave Macmillan.