Știri si opinii

Este „lucrătoare sexuală” o denumire corectă?

Acest comentariu tratează un termen aproape necunoscut (deocamdată!) în limba română, acela de „lucrătoare sexuală”. Preluat, la fel ca majoritatea aberațiilor lingvistice și constructelor demne de Newspeak-ul orwellian, „sex worker” este un termen care desemnează femeia prostituată.

Disputa din jurul acestuia reflectă de fapt războiul pro și contra prostituției, care se duce în chiar sânul mișcării feministe: o bună parte, probabil majoritară, dintre organizațiile feministe cer abolirea prostituției pe motiv că aceasta este, în fapt, o formă de viol plătit și afectează grav demnitatea femeii și lupta acesteia pentru egalitate, în timp ce zona radicală consideră că prostituția trebuie să fie liberă, prostituata să fie acceptată ca orice altă persoană care muncește cinstit, iar autoritățile să asigure controlul anti-abuz și posibilitatea femeilor de a intra și ieși din această „meserie” după buna voie.

Spuneam mai sus că, probabil, feministele „aboliționiste” sunt majoritare; aceasta și pentru că, confruntate cu dezastrul adus de aproape 20 de ani de experiență a prostituției legalizate ele au început să înțeleagă natura înrobitoare și înjositoare a prostituției legalizate și complicitatea pe care, în acest caz, autoritățile o au la abuzarea femeilor și la prăbușirea moralei publice.

Interesant este că, deși în engleză expresia se referă – nediscriminatoriu și egalitarist, nu-i așa! – la persoanele de ambele sexe care „lucrează” în prostituție, de fapt, imensa majoritate a celor care se prostituează sunt femei.

Este „lucrătoare sexuală” o denumire corectă?

Mary Rose Somarriba *

Contrar retoricii grupurilor de lobby pentru lucrătoarele sexuale, marea majoritate a femeilor care se prostituează nu au adoptat această meserie de bunăvoie. Traficul de ființe umane este o problemă gravă, iar cei care încearcă să îi minimalizeze prevalența au deseori motive ascunse.

În decembrie anul trecut, statul american California a modificat unele legi cu privire la lucrătoarele sexuale. Acestea vor fi acum eligibile să primească despăgubiri ca victime în caz de viol. Anterior, exista un regulament care invalida reclamațiile de viol din partea lucrătoarelor sexuale. Acesta data din anul 1999 și a fost acum revocat de Victim Compensation and Government Claims Board (Comisia pentru despăgubirea victimelor și reclamațiile guvernamentale) din California. „Agresiunea sexuală, în orice context, este în mod absolut o încălcare a drepturilor elementare ale omului”, a comunicat acest organism într-o declarație.

Există o dezbatere interesantă cu privire la expresia „muncă sexuală”. Nu este o denumire asimilată în terminologia din domeniul resurselor umane. Nu este tocmai genul de carieră pe care un consilier l-ar recomanda ca opțiune profesională legitimă. Motivele rezidă, poate, în faptul că munca pe care o sugerează este ilegală în multe părți ale lumii, sau poate în legătura strânsă cu abuzurile și afacerile suspecte. Totuși, cei care au propus expresia, dintre care unii și-au înființat propriile sindicate ale lucrătoarelor sexuale, încearcă să folosească sintagma „lucrătoare sexuală” pentru a o fixa în limbajul comun.

Așadar, de unde provine această expresie, muncă sexuală? Unele surse susțin că a fost utilizată pentru prima oară de Carol Leigh, cunoscută și ca Scarlet Harlot (Desfrânata Roşcată), la o conferință din 1989. Potrivit Melissei Farley, conducătoarea unei mari companii de cercetare, Prostitution Research and Education, „proxeneții și susținătorii acestora au început să uziteze sintagma de demult […]. Termenul a fost folosit prima oară în California, cu decenii în urmă, de grupări pro-prostituție precum COYOTE”.

COYOTE este acronimul pentru Call Off Your Old Tired Ethics (Lăsați-ne cu morala voastră perimată), o grupare condusă acum de „lucrătoare sexuale”, dar constituită, de fapt, în anii 1970, pentru a promova nu cauza femeilor, ci a „peștilor”. Farley, autoare a numeroase studii naționale și internaționale asupra prostituției, mi-a declarat într-un interviu telefonic: „prin acest termen [«lucrătoare sexuală»], o activitate în care femeia se degradează este transformată într-o profesie […]. Lumea își închipuie că el conferă demnitate femeilor care o practică”.

Farley insistă că expresia „lucrătoare sexuală” nu conferă demnitate femeilor care se prostituează: „Ceea ce le conferă într-adevăr demnitate este să le numim femeie sau soră. Nu trebuie să identificăm persoana cu ceea ce i se face”. Pentru Farley, sintagma reprezintă în principal un instrument de marketing: „O foarte mare parte a gândirii din domeniul prostituției se axează pe marketing. Mai mult decât orice, prostituția și traficul țin de marketing, de promovarea «distracției» și de profituri—această imagine este numai minciună, dar este bună pentru afacere”.

Adevărul este că multe femei care prestează așa-zisa muncă sexuală nu își aleg de bunăvoie profesia. Bazându-se pe decenii de cercetare, Farley declară că majoritatea acestor femei „au fost lăsate fără ieșire de rasism, sexism și sărăcie, implicându-se într-un final în ceva din care foarte greu se iese, odată cooptată”. Preocuparea lui Farley nu este ca munca sexuală să devină mai accesibilă și acceptată; ea militează, dimpotrivă, pentru „dreptul femeii de a nu se prostitua”. Conform cercetării sale, 89% dintre persoanele care se prostituează, intervievate în 9 țări diferite, indică faptul că „vor să renunțe acum”.

O femeie victimă a traficului sexual, Rachel Moran, a descris opțiunile pe care le avea în blogul său, The Prostitution Experience (Experiența prostituției):

Dacă mă gândesc la opțiunile mele, au fost pur și simplu acestea: accepți bărbați peste tine și în tine, sau continui să mori de foame pe străzi. Fă ce vrei. „Alege”. Oamenii nu vor înțelege niciodată conceptul de alegere, așa cum funcționează acesta în prostituție, până când nu vor pricepe conceptul de constrângere, atât de activă în domeniu. Cât timp aspectul constrângerii în cadrul acestei alegeri este ignorat, va fi imposibil să înțelegem rolul jalnic al „alegerii” pentru femeile care se prostituează.

Astfel de mărturii ale prostituatelor care au scăpat motivează multe organizații pentru femei să ajute femeile să renunțe la prostituție în întreaga lume. Lauren Hirsch și Kristen Berg, de la grupul pentru femei Equality Now, mi-au declarat că sintagma „lucrătoare sexuală” sugerează în mod fals că persoanele din domeniu își aleg liber profesia, pe când doar „o minoritate infimă” aleg efectiv să practice prostituția. Ele constată că filosofia lobbiștilor pentru lucrătoarele sexuale „se concentrează pe elita care poate opta să intre sau să renunțe”, care nu sunt nicidecum o majoritate. Cele mai multe femei se află pe poziții mai vulnerabile.

Pentru Equality Now, ar fi „îngrijorător să se creeze o politică pentru o astfel de minoritate, când atât de multe femei nu au de ales”. Pentru a complica situația, traficul sexual implică frecvent atașamentul traumatic al victimelor față de traficanții lor, astfel încât în cazul „multor femei care declară că fac acest lucru voluntar, dacă le descoși și ajungi 5 ani în trecut, [constați că] a existat coerciție”.

Din nefericire, proponenții sintagmei „lucrătoare sexuală” par să creadă că acceptarea pe scară largă este mai importantă decât combaterea cazurilor reale de coerciție și trafic din industria sexului. Cel puțin, așa se deduce din articole precum „Războiul împotriva lucrătoarelor sexuale” de Melissa Gira Grant, publicat în Reason Magazine anul trecut. Grant, care se descrie în biografia sa ca o „fostă lucrătoare sexuală”, se preface că nu ştie de traficul de persoane și de victimele acestuia. În schimb, ea atribuie orice asemănare a muncii sexuale cu exploatarea sexuală unui construct social, datorat unei „ofensive mass-media” din partea unor oameni care „redefinesc munca sexuală ca pe o chestiune în care niște bărbați răi fac lucruri rele unor femei sclave”.

Grant face o singură referire la traficul de ființe umane în care nu îl ironizează ca instrument fictiv al mass-media: atunci când sugerează că ar trebui să fie trecut sub tăcere, fiindcă atenția publică asupra chestiunii ar putea fi greșit interpretată ca „o licență pentru arestări, care va face deseori ca lucrătoare sexuale, care poate au fost forțate să presteze muncă sexuală sau poate nu, să fie arestate”. Se pare că persoanele responsabile cu verificarea faptelor pretinse în articole de la Reason au fost în concediu în luna publicării, căci multe dintre organizațiile despre care Grant pretinde că militează pentru arestarea mai multor prostituate (de exemplu Shared Hope International, Equality Now și Coalition Against Trafficking in Women) au politici clare împotriva arestării femeilor care se prostituează, majoritatea activând pentru incriminarea proxeneților, în vederea restrângerii cererii de femei traficate.

Chiar și așa, Grant pretinde că grupările anti-trafic nu încearcă să ajute femeile traficate, ci doar să „le controleze comportamentul”. Retorica sa se vădește goală de conținut, deoarece numeroase femei care au părăsit de bunăvoie industria sexului susțin aceste organizații. Pentru orice persoană care cunoaște realitatea în această problemă, articolul lui Grant pare o lungă încercare de a prezenta industria sexului în roz, a crea false argumente care sună bine împotriva celor care nu sunt de acord și a contrazice sfruntat faptele.

Ca cineva care afirmă că a lucrat odată în industria sexului, poate Grant să fie într-adevăr neștiutoare față de problema semnificativă a traficului de ființe umane? Este oare posibil să fi cunoscut măcar o femeie pe care proxenetul a constrâns-o să se prostitueze? Dacă da, în articolul din Reason, ea practic le spune acestor femei: încălcarea dezumanizantă a drepturilor voastre ca victime ale traficului nu contează la fel de mult ca „dreptul” altora de a face bani din prostituție. Este mai bine ca suferința voastră să rămână sub tăcere, decât ca orice lucru să împiedice profiturile lucrătoarelor sexuale.

Raționamentul nu este unul izolat la articolul lui Grant. Activiștii pentru drepturile lucrătoarelor sexuale folosesc un limbaj similar pentru a ocoli problema traficului, afișând astfel o fericită—sau intenționată—ignoranță față de realitatea traficului sexual.

O fostă femeie traficată, acum activistă anti-trafic, care semnează cu pseudonimul Stella Marr, afirmă că mulți dintre cei care se autointitulează susținători ai lucrătoarelor sexuale trec intenționat sub tăcere problema traficului de persoane. Conform lui Marr, mulți dintre acești lobbiști nu sunt dezinteresați: mulți sunt, de fapt, proxeneți. Într-o postare de blog în două părți pentru Prostitution Research and Education, Marr alcătuiește o lungă listă de lobbiști pentru lucrătoarele sexuale care, departe de a proveni din rândul lucrătoarelor sexuale din păturile de jos ale afacerii, pe care pretind a le reprezenta, sunt de fapt proxeneți care „impresariază” prostituate și fac bani de pe urma lor. Persoanele din vârful piramidei fac grămezi de bani cu costuri mici, având astfel o motivație puternică de a trece abuzurile sub tăcere și a-și umfla profiturile.

Toate acestea indică o oarecare ironie a știrilor cu privire la recenta lege din California. Chiar reprezentanții lucrătoarelor sexuale, care au negat mult timp violența din industria sexului, recunosc acum că aceasta există.

Știrile citează reprezentanții mai multor organizații pentru lucrătoarele sexuale, exclamând că de mult era timpul ca femeile din industria sexului să primească despăgubiri ca victime în caz de viol. Ceea ce le scapă este faptul că persoanele care lucrează în industria sexului au o probabilitate mai mare de a fi violate decât persoanele obișnuite din California. Cercetările relevă, de exemplu, că „70% dintre femeile care se prostituează din San Francisco au fost violate” și că „femeile care se prostituează au fost violate în medie o dată pe săptămână”. Țările în care prostituția a fost legalizată nu se descurcă cu mult mai bine. În Olanda, „60% din femeile care se prostituează au suferit agresiuni fizice, […] 40% au suferit violență sexuală și 40% au fost forțate să se prostitueze și/sau abuzate sexual de persoane cunoscute”.

Am discutat cu nu puține femei foste prostituate care sunt de acord că „prostituția este viol plătit”.

Deci, dacă aceste organizații pentru lucrătoarele sexuale au negat timp de decenii cercetările privind violența în prostituție, încercând să prezinte prostituția ca pe o opțiune profesională legitimă, de ce solicită acum despăgubiri de la stat pentru victimele violului?

Răspunsul scurt? Pentru bani. Au creat o poveste frumoasă pentru canalele de știri, ca și cum ar fi într-adevăr preocupați de binele femeilor și ar apăra „drepturile lucrătoarelor sexuale”, dar dacă într-adevăr le-ar păsa de drepturile femeilor, nu ar continua să recruteze noi femei pentru cel mai periculos simulacru de profesie din lume. După cum spun lobbiști anti-trafic de persoane, prostituția nu este profesiune, ci exploatare.

Știrile din California „confirmă într-o oarecare măsură ceea ce noi am spus de la început cu privire la violența în prostituție”, afirmă Melissa Farley. Mulți dintre susținătorii legii californiene sunt aceiași oameni „care au susținut că prostituția nu este atât de violentă precum o arată decenii de cercetare”. „Ne-au marginalizat”, declară Farley despre colegii săi cercetători, „iar acum apar încântați că despăgubirile le vin la plată”.

Este, în mod cert, timpul ca abuzurile din domeniul prostituției să capete atenție și ca aceste femei să primească îngrijirea de care au atâta nevoie. Dar dacă funcționarii californieni nu vor oferi lucrătoarelor sexuale victime ale violului literatură anti-trafic sau consiliere pentru a ajuta la stoparea coerciției, acesta ar putea rămâne doar un alt succes al lobbiștilor pentru lucrătoarele sexuale. Dacă așa stă situația, ne întrebăm dacă statul California își va da seama de jocul proxeneților.

*Mary Rose Somarriba, beneficiara unei burse post-universitare în jurnalism „Robert Novak” în 2012, pentru studierea conexiunilor dintre traficul sexual și pornografie, este editor cultural la Verily Magazine. Articol din februarie 2014, publicat în The Public Discourse – publicație a Institutului Whiterspoon din SUA.

Știri si opinii

Rezoluție a Parlamentului European de condamnare a prostituției, ca exploatare și violență împotriva femeilor

Un raport care condamnă prostituția a fost adoptat de Parlamentul European zilele trecute. Raportul, care poartă numele inițiatorului său – europarlamentara britanică Mary Honeyball (grupul Socialist) – arată că prostituția este o formă gravă de sclavie și de violență împotriva femeilor, o încălcare a demnității umane și a egalității între femeie și bărbat. De asemenea, are legătură directă cu traficul de persoane și cu criminalitatea organizată. Legalizarea prostituției nu reduce aceste fenomene, dimpotrivă; în plus, creează o impresie de legalitate și normalitate în jurul unui fenomen prin natura sa odios.

Raportul d-nei Honeyball propune extinderea la alte țări europene a așa-numitului „model nordic” de tratare a prostituției. Suedia, Finlanda și Norvegia îl aplică, interzicând cumpărarea sexului și dezincriminând persoana prostituată. Cu alte cuvinte, cumpărătorul de sex – practic întotdeauna bărbat – este cel care comite o infracțiune, nu femeia prostituată. În plus, aceasta este cooptată în programe guvernamentale sau private de integrare socială și profesională care să o sprijine să abandoneze prostituția.

Rezultatele spectaculoase – reducerea cu până la 2/3 a prostituției stradale în Suedia, de exemplu – recomandă „modelul nordic” ca un pas înainte major pentru eliminarea prostituției.

Abordările privind prostituția diferă în Europa. De remarcat că mișcarea feministă este puternic divizată asupra acestui subiect, o parte propunând legiferarea prostituției și încadrarea prostituatelor ca prestatoare de servicii denumite „lucrătoare sexuale”, iar cealaltă, dez-incriminarea prostituatei, dar sancționarea aspră a cumpărării de servicii sexuale laolaltă cu sprijinirea femeii, considerată întotdeauna, chiar în prostituția „voluntară”, o victimă a violenței.

Cea de-a doua abordare are tot mai mult câștig de cauză, mai ales din cauza succesului „modelului nordic” în comparație cu rezulatele catastrofale ale legalizării prostituției. În țări precum Germania și Olanda, la mai bine de 10 ani de la încercarea unei astfel de reglementări permisive, datele arată creșterea criminalității organizate (trafic de persoane și de droguri) asociate fenomenului, imposibilitatea controlului bolilor cu transmitere sexuală și degradarea imaginii femeii în societate. Detalii la www.antiprostitutie.ro.

„Să plătești o prostituată înseamnă să finanțezi traficul de ființe umane.” Campanie antiprostituție în Luxemburg
„Să plătești o prostituată înseamnă să finanțezi traficul de ființe umane.” Campanie antiprostituție în Luxemburg

Cum au votat europarlamentarii români