George Pruteanu, Curentul, 8-9 martie 2007
Ministrul Blaga vrea legalizarea prostituţiei (presa de joi, 1 martie). În ultimii ani, am reflectat deseori la acest subiect. Încredinţez cititorului o parte din acele gînduri (unele, fragmente din dialoguri polemice).
… E foarte urît ce e, în această privinţă, în Olanda. E unul din punctele de jos a ceea ce s-a numit (Spengler) Untergang des Abendlandes = “Amurgul/Declinul Occidentului”. Am văzut. Ştiu. Mă cutremur – nu exagerez – că aş putea trăi clipa cînd vor fi şi în Bucureşti – ca acolo – femei de vînzare cu ora, aflate în vitrine, ca nişte obiecte nenorocite, cum am văzut şi în Bruxelles, pe o stradă lungă de lîngă o gară. Mai rău decît cîinii: un cîine îl cumperi de tot, nu poţi să-l închiriezi. Sub acest aspect, Olanda e un anti-model. (6.09.04)
Numai bărbaţii bicisnici plătesc pentru sex.
Statul care legiferează prostituţia înseamnă că o şi legitimează (căci nu poate admite o activitate ilegală), devenind astfel supremul codoş (el, Statul, supervizează închirierea de femei) – ceea ce e o porcărie. (27.12.04)
Chestia cu “cea mai veche meserie” e un clişeu ieftin. La fel de bine şi de verificabil se poate spune că furtul e “cea mai veche” etc., sau agricultura, dacă admitem că, înainte de a se acupla, oamenii trebuiau să mănînce.
Legalizînd prostituţia, pe de o parte, statul devine întîiul codoş, iar pe de alta, el admite implicit că femeia e un obiect care poate fi închiriat cu ora.
Pentru dezvoltarea unei vieţi sexuale bune, prostituţia nu este necesară, dovadă – anii de comunism, în care nu exista, şi nimeni n-a păţit nimic.
Se găseau, cu chiu cu vai şi cu mari precauţii, oarece femei stricate (1/1000 faţă de azi), foarte clandestin şi dosit. Prostituţia ca industrie şi ocupaţie la vedere lipsea cu desăvîrşire şi era foarte bine. (15.02.05)
Comparînd “prostituţia” dinainte de 1989 cu cea de azi e ca şi cum s-ar compara o petardă cu o bombă atomică, spunînd că, în fond, amîndouă fac “poc!” Eu nu afirm că înainte de 1989 toate femeile erau cinstite şi virtuoase. Omul nu se schimbă nici în 1000 de ani, darmite în 15. Femei “stricate” au existat dintotdeauna, inclusiv în socialism. Dar prostituţia, ca instituţie, ca mod-de-existenţă – nu. Nu existau bordeluri, nici clandestine, nici neclandestine (şi asta era bine pentru dezvoltarea sexuală). Nu existau, nici pe centură, nici pe străzi lăturalnice sau centrale, “fete” care să te privească lung şi clar, dînd din şolduri (azi, cele de pe centură nu dau din şolduri, ci îţi arată direct fundul sau ţîţele) – şi era bine că nu existau, şi pentru aspectul moral al lumii şi pentru o sexualitate bună, împlinită. Nu existau mii, zeci de mii de anunţuri de tîrfe în ziare, ca acum – şi era bine că nu existau. Nu exista puzderia de “agenţii matrimoniale” (chipurile) sau de “fete de acompaniament”, furnizoare de prostituate – şi era, de asemenea, bine că aşa ceva nu prolifera. Nimic din cloaca sexuală care e România de azi nu exista atunci. Concubinaj, da; amante, da; femei discret întreţinute, da (foarte puţine şi cu mare fereală, că partidul era al dracului pe chestia asta); femei mai mult sau mai puţin uşuratice, da, cîte pofteai, ca-ntotdeauna ş.a.m.d. Dar atît.
Argumentele în favoarea prostituţiei se încadrează în viziunea cinică a nepăsării faţă de o valoare supremă care e demnitatea umană. Se acceptă cu nonşalanţă statul-porc, statul-codoş-suprem, care admite închirierea trupului uman ca pe o bicicletă, cu ora, cui pune banul jos. Statul care batjocoreşte o componentă mirabilă a vieţii: sexualitatea, transformînd-o în gimnastică tarifată. Repet: prin legalizare, statul ar da girul său acestei degradări, ba ar mai scoate şi, ptiu!, un ce-profit. Ar fi complicele “peştilor”, el ar fi “peştele” cel mare. În loc să-şi facă datoria de a descuraja (de vreme ce eradicată nu poate fi) prostituţia, statul-codoş ar încuraja-o, creîndu-i “condiţii” (o încurajează, escamotat, şi acum, începînd din şcoală: profuziunea de concursuri de miss ce e altceva decît un îndemn de a-ţi valorifica lucrativ corpul şi sex-appeal-ul?) (25.07.05)
Modelul care se propagă în masă acum (şi devine idealul pentru chiar puştoaice de gimnaziu) este individa cu forme şi tupeu care se face cunoscută ca să găsească un tip cu bani care s-o-ntreţină, să-i ia maşină scumpă şi haine scumpe, voiajuri etc. Le vedem zilnic la tv şi în ziare. Asta se cheamă “succes”; ele au “reuşit”. (15.02.05)
Şi furtul există, orice ai face. Şi crima există, de mii de ani, orice ai face. Vă consolaţi? Le legalizaţi? Nu, ci căutaţi să le ţineţi cît mai underground şi într-o proporţie cît mai mică posibil.
“În comunism nu exista educaţie sexuală”… Afirmaţie de victimă a clişeelor propagandei maniheiste! Am cel puţin vreo cinci cărţi de educaţie sexuală şi probleme ale sexului, apărute în România înainte de 1989, de la nivelul elementar al sfaturilor pentru adolescenţi pînă la tratatul de sexologie.
Nu-s utopic, nu-i vorba de stopat total, ci de redus fenomenul la 5% din cît e acum. Şi ar fi curăţenie. (15.02.05)
Legalizarea prostituţiei nu rezolvă nicio problemă, creează o prostituţie în plus şi probleme în plus, fără să elimine niciuna din cele existente. Plus că, în acest fel, statul îşi pierde coloana vertebrală a demnităţii, devenind un porc, un complice pe faţă al comerţului cu carne vie, un “acţionar” în bănoasa afacere a batjocoririi femeii, a omului în genere. (26.07.05)
În fond, putem pune şi altfel problema: Femeile alea nu ştiu să facă şi altceva? Să-şi cîştige existenţa nu ca nişte tîrîturi, ci ca nişte femei normale. În loc să le ajute să ajungă nişte scursuri, statul ar trebui să le sprijine să-şi recapete omenia. Unde se poate. Şomajul e o plagă sinistră a României de azi, dar cele mai multe n-o fac din disperare, din lipsa oricărei alternative, ci din lene, pentru că au prins gustul banului uşor cîştigat. Un pisc al aberaţiei e pretenţia ca statul să le mai şi faciliteze mersul pe acest drum greţos, în loc să folosească cele mai drastice soluţii spre a le împiedica. (27.07.05)
Eu consider, din toată fiinţa mea, că un bărbat normal şi bine împlinit NU POATE avea un contact sexual CONTRA COST. Acela nu e act sexual, e masturbare în carne vie. Şi ăla nu e un bărbat, e o căzătură. Un bărbat ca lumea caută o femeie adevărată, nu un “tonomat” de vărsat spermă. Există încă mulţi inşi, inclusiv politicieni, de o neseriozitate inadmisibilă, care nu reuşesc deloc să fie open mind, să depăşească viziunea îngustă a golănaşilor (complexaţi) de cartier, bucuroşi c-o să aibă curve… Toată înţelepciunea lumii (care priveşte mustrător prostituţia), toată bolta înstelată şi legea morală ale lui Kant, toată ordinea firească a bunei cuviinţe – sunt vax în faţa nevoii irepresibile a unora de a slobozi cît mai multă porceală pe Pământ. (27.07.05)
Nu vorbim în aceste coloane despre introducerea (orwelliană!) a virtuţii obligatorii, ci despre prostituţie, ca “instituţie”, ca ocupaţie continuă şi afişată explicit. Nu femeile uşuratice (demi-mondenele, cocotele, întreţinutele, fluşturaticele ş.a.m.d.) vreau eu să fie desfiinţate prin lege(!), ci prostituatele străzii şi ale bordelurilor, în primă instanţă. Staaaaau unii bornaţi într-un catehism, “nefrecventabil”, de protejare fanatică a curvăsăriei explicite, fără să realizeze că propun o lume de viermuială, desfrîu, cinism grotesc. Ce univers e acela în care degradarea cea mai de jos a fiinţei femeieşti e acceptată ca legitimă şi legală?! Un univers dement, infect. În România de azi, legea e un rahat. Dar într-un stat mai puţin căcănar – cu politicieni mai puţin bicisnici – decît cel şi cei de care avem noi parte azi, forţa ordonatoare a Legii s-ar simţi. (28.07.05)