Tag Archives: hiv/sida la prostituate

Patriarhia Romana, impotriva legalizarii prostitutiei indiferent de initiatorul propunerii

Patriarhia Romana respinge ferm orice propunere privind legalizarea prostitutiei, chiar daca ideea apartine Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Riscurilor Sociale si Demografice sau altor institutii, a declarat, marti, purtatorul de cuvat al Patriarhiei, Constantin Stoica, potrivit Mediafax.

“In martie, o astfel de propunere era cuprinsa in proiectul noului Cod penal. Atunci, dar si astazi si oricand, Patriarhia Romana va avea acelasi punct de vedere legat de legalizarea prostitutiei. Institutiile statului si legile au menirea sa apere demnitatea persoanei, institutia familiei si valorile vietii sociale. Proiectele din ultimele luni arata ca demnitatea persoanei, institutia sacra a familiei si moralitatea publica sunt complet ignorate de autorii acestora. In consecinta, Patriarhia Romana respinge propunerile de dezincriminare a prostitutiei”, a spus Stoica.

Comisia Prezidentiala pentru Analiza Riscurilor Sociale si Demografice propune, in raportul lansat marti, printre altele, dezincriminarea consumului de droguri si legalizarea sexului comercial, sustinand ca astfel pot fi reduse, in anumite conditii, unele riscuri privind sanatatea publica.

Intr-un comunicat remis in luna martie, Patriarhia Romana arata ca, departe de a rezolva o problema sociala grava, dezincriminarea prostitutiei va agrava problema sub forma unei sclavii motivate financiar, care intensifica degradarea morala a societatii, proliferarea diferitelor boli si cresterea numarului divorturilor, iar femeilor prinse in aceasta sclavie li se afecteaza iremediabil sanatatea psihica si fizica, precum si demnitatea sociala.

“Acum, cand grava degradare morala, sociala, economica si medicala din Romania trebuie oprita sau cel putin diminuata, noile propuneri de dezincriminare a prostitutiei sunt totalmente contrare vietii si demnitatii poporului roman”, preciza atunci Patriarhia.

“Prostitutia este o realitate cumplita, un flagel social mostenit de lumea moderna din cea mai neagra antichitate, din societatea intemeiata pe sclavie, pe dispretul si abuzul fata de fiinta umana. Departe de a contribui la sanatatea populatiei, legiferarea prostitutiei favorizeaza, intr-o forma mai subtila, dar mai putin daunatoare, proliferarea diferitelor boli, in special SIDA. Acolo unde prostitutia imbraca haina respectabila a legalitatii, infractionalitatea creste, prostitutia ilegala nu dispare, iar persoanelor, in special femei, prinse in drama bordelurilor, li se afecteaza iremediabil sanatatea sufleteasca si fizica”, potrivit unui fragment din Scrisoare deschisa a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, adresata Parlamentului Romaniei cu referire la pericolul legalizarii prostitutiei din 13 martie 2002.

Prostitutia constituie in intreaga lume un factor de imoralitate care conduce la degradarea fiintei umane, la esecul civilizatiei. In acest sens, Grupul de Initiativa pentru Apararea Familiei (Bucuresti – 2002), grup alcatuit din profesori universitari, medici, avocati, teologi, studenti, membri ai Comisiei de Bioetica a Patriarhiei Romane, ai ASCOR si ai Ligii Studentilor din Universitatea Bucuresti, a editat o brosura cu titlul “Fata ascunsa a prostitutiei legalizate”, care cuprinde rezultate ale unor cercetari stiintifice (medicale, sociologice, psihologice, telogice, etc.), asupra fenomenului, realizate in intreaga lume.

Rezultatelor acestor cercetari stiintifice asupra prostitutiei, arata ca unele dintre principalele argumente aduse de sustinatorii legalizarii prostitutiei sunt de natura medicala. Printre altele, acestia sustin ca prin demersul lor ar putea sa tina mai bine sub control fenomenul bolilor cu transmitere sexuala. Realitatea este cu totul alta si poate fi sintetizata in aceste principale puncte cuprinse in respectiva brosura.

Astfel, legalizarea bordelurilor va conduce la proliferarea bolilor si nu la reducerea lor. Sondajele si cercetarile sociologice releva un procent important dintre prostituatele “lumii civilizate” depistate seropozitiv (HIV); in New York si New Jersey mai multe studii facute pe diferite categorii de prostituate aratau urmatoarele procente: 31% HIV – pozitive la neutilizatoarele de droguri intravenoase; 58% HIV – pozitive la utilizatoarele de droguri intravenoase; 84% HIV – pozitive la utilizatoarele de droguri alte decat intravenoase.

Intr-un studiu multicentric, facut in SUA, s-au gasit valori de pana la 57% prostituate HIV pozitive, preciza, in urma cu sase luni, Patriarhia Romana citand studiile internationale.

Tot in martie, premierul Emil Boc declara ca legalizarea prostitutiei va reprezenta un subiect de discutie cu Biserica Ortodoxa Romana, aratand ca nu stie daca societatea este pregatita pentru o asemenea decizie si daca un lucru, care nu este sanatos pentru societate, trebuie incurajat “de dragul de a face bani”. (Rl online, 22 Septembrie 2009)