Tag Archives: exploatarea prostitutiei

Reportaj Der Spiegel: Legalizarea prostituției în Germania, un eșec

Legalizarea prostituției în Germania: un eșec

Reportaj Der Spiegel – Germania

în românește de antiprostituție.ro

Germania a legalizat prostituția în urmă cu mai mult de zece ani, sperând că astfel cele care lucrează în industria sexului vor avea condiții de lucru mai bune și mai multă independență. Acest lucru nu s-a întâmplat. Exploatarea femeilor și traficul de persoane s-au agravat. 

image-500242-thumbflex-klbeCum a eșuat legalizarea prostituției

Sânandrei este un sat sărac din România, cu case dărăpănate și ulițe nepietruite. Circa 80% dintre locuitorii tineri sunt șomeri și cei care dețin o mică grădină unde pot cultiva legume și cartofi se consideră norocoși.

Alina stă în fața casei părintești, una dintre cele mai vechi din sat. Poartă cizme de blană și blugi și ne povestește de ce a plecat de acasă în urmă cu patru ani, când tocmai împlinise 22 ani. Povestește despre tatăl ei, un bețiv care-și bătea nevasta și uneori și pe ea. Pe atunci, Alina nu avea nici slujbă și nici bani.

De la un prieten cunoscut recent a auzit de posibilitățile existente în Germania. A aflat că o prostituată poate câștiga ușor 900 euro (1.170 dolari) pe lună.

Alina a început să se gândească la asta. Orice părea mai bun decât Sânandrei. „Am crezut că o să am camera mea, o baie și nu foarte mulți clienți”, povestește ea. În vara lui 2009, Alina a plecat împreună cu o prietenă și noul iubit al acesteia, care le-a dus cu mașina prin Ungaria, Slovacia, Cehia până în capitala Germaniei – nu în luxosul cartier Mitte, ci lângă aeroportul Schonefeld; numele hotelului spunea totul despre patron: Airport Muschis („Păsărici de aeroport”). Bordelul oferea servicii sexuale la tarif fix. Pentru 100 euro (129 dolari) clientul putea face sex cât voia.

Totul s-a petrecut foarte repede, spune Alina. În bordel erau români care îl cunoșteau pe cel care le adusese pe ele. Alinei i-au fost confiscate hainele și i s-a dat doar lenjerie provocatoare. La câteva ore după sosire își primea primii clienți. Când nu era suficient de drăguță cu clienții, românii îi tăiau din salariu.

Continue reading