„Prostitutia legalizată funcţionează ca o mască pentru sclavie. O sclavie modernă, cu contract, dar tot sclavie în esenţă, din moment ce răpeşte libertatea unor oameni. Orice societate ce acceptă reglementarea şi izolarea prostituţiei in bordeluri este complice la sclavie şi îşi educă membrii în sensul acceptării unui status inferior pentru femeile care ajung în situaţia de a se vinde/ a fi vîndute. Orice individ care abdică de la simţul său critic, de la raţiunea care ar trebui să-i spună că libertatea nu poate fi apanajul de tip aristocrat al unor exemplare umane, orice astfel de fiinţă negînditoare la aproapele său este complice la ordinea statală care permite perpetuarea sclaviei.”
1. a) Terminologie
Ar trebui înlăturate nişte confuzii foarte frecvente ce răsar in aproape orice discuţie despre prostituţie şi viciază orice analiză a raportului dintre acest fenomen şi norma juridică şi morală.
În primul rînd dezincriminarea nu este acelaşi lucru cu legiferarea sau reglementarea activităţii. Dezincriminarea presupune scoaterea de sub incidenţa legii penale a convenţiei mutuale ce are drept obiect actul sexual, cu condiţia ca in această convenţie să nu existe clauze impuse de un terţ, numit proxenet. Legiferarea clarifică termenii in care acea convenţie, calificată in norma scrisă drept contract de tip prestări servicii, se poate încheia, însă de cele mai multe ori statul nu se poate abţine să reglementeze cu totul sfera relaţiilor ce se stabilesc pe piaţa serviciilor sexuale, încercînd să obţină un profit de pe urma acestor activităţi. Orice normă de drept îşi propune să asigure respectarea unei/unor valori in societate care ar fi altfel periclitată, or, in acest caz valoarile proclamate atît de susţinătorii prostituţiei cît şi de tradiţionalişti ca fiind in pericol sînt demnitatea umană, sănătatea publică şi libertatea femeii. Tradiţionaliştii adaugă la aceste valori şi morala, religioasă sau cutumiară, publică.
O altă eroare se referă la părţile implicate in fenomen. Femeia este privită îndeobşte ca unica victimă, ceea ce este o consecinţă directă a unui patriarhalism de soi superior şi extracţie iluministă, hai să-i spunem paternalism moral. Victimele fenomenului sînt deopotrivă femei şi bărbaţi atraşi din diverse motive in cercul vicios al sexualismului oneros. Dacă in cazul femeilor sînt relativ cunoscute amploarea şi elementele agresiunii in formă continuă, despre situaţia bărbaţilor-clienţi nu se vorbeşte deloc, deşi aceştia sînt păgubiţi atît in plan material, de multe ori victime ale unor escrocherii evidente ale samsarilor de carne vie, cît şi etic şi psihologic, de cele mai multe ori fiind victime ale propriilor impulsuri şi ale unor banale şi precare supraevaluări a propriei satisfacţii obţinute in urma actului sexual realizat cu concursul unei prostituate.
De aici şi chestiunea culpei tratată şi privită diferenţiat de către popoarele europene. In ţările Europei răsăritene şi mediteranene femeia este principalul vinovat şi ispita permanentă, ca atare prostituţia a fost incriminată in defavoarea prostituatelor, deşi clienţii, la rîndul lor pot fi consideraţi ca element indispensabil al prostituaţiei şi in plus, poartă culpa încurajării fenomenului. În ţările nordice statul paternalist a descoperit o nedreptate în acest tratatament aşa că solicitarea de servicii sexuale a început să fie sancţionată, de obicei prin amenzi.
