1. a) Terminologie
Ar trebui înlăturate nişte confuzii foarte frecvente ce răsar in aproape orice discuţie despre prostituţie şi viciază orice analiză a raportului dintre acest fenomen şi norma juridică şi morală.

În primul rînd dezincriminarea nu este acelaşi lucru cu legiferarea sau reglementarea activităţii. Dezincriminarea presupune scoaterea de sub incidenţa legii penale a convenţiei mutuale ce are drept obiect actul sexual, cu condiţia ca in această convenţie să nu existe clauze impuse de un terţ, numit proxenet. Legiferarea clarifică termenii in care acea convenţie, calificată in norma scrisă drept contract de tip prestări servicii, se poate încheia, însă de cele mai multe ori statul nu se poate abţine să reglementeze cu totul sfera relaţiilor ce se stabilesc pe piaţa serviciilor sexuale, încercînd să obţină un profit de pe urma acestor activităţi. Orice normă de drept îşi propune să asigure respectarea unei/unor valori in societate care ar fi altfel periclitată, or, in acest caz valoarile proclamate atît de susţinătorii prostituţiei cît şi de tradiţionalişti ca fiind in pericol sînt demnitatea umană, sănătatea publică şi libertatea femeii. Tradiţionaliştii adaugă la aceste valori şi morala, religioasă sau cutumiară, publică.

O altă eroare se referă la părţile implicate in fenomen. Femeia este privită îndeobşte ca unica victimă, ceea ce este o consecinţă directă a unui patriarhalism de soi superior şi extracţie iluministă, hai să-i spunem paternalism moral. Victimele fenomenului sînt deopotrivă femei şi bărbaţi atraşi din diverse motive in cercul vicios al sexualismului oneros. Dacă in cazul femeilor sînt relativ cunoscute amploarea şi elementele agresiunii in formă continuă, despre situaţia bărbaţilor-clienţi nu se vorbeşte deloc, deşi aceştia sînt păgubiţi atît in plan material, de multe ori victime ale unor escrocherii evidente ale samsarilor de carne vie, cît şi etic şi psihologic, de cele mai multe ori fiind victime ale propriilor impulsuri şi ale unor banale şi precare supraevaluări a propriei satisfacţii obţinute in urma actului sexual realizat cu concursul unei prostituate.

De aici şi chestiunea culpei tratată şi privită diferenţiat de către popoarele europene. In ţările Europei răsăritene şi mediteranene femeia este principalul vinovat şi ispita permanentă, ca atare prostituţia a fost incriminată in defavoarea prostituatelor, deşi clienţii, la rîndul lor pot fi consideraţi ca element indispensabil al prostituaţiei şi in plus, poartă culpa încurajării fenomenului. În ţările nordice statul paternalist a descoperit o nedreptate în acest tratatament aşa că solicitarea de servicii sexuale a început să fie sancţionată, de obicei prin amenzi.

1. b) Prostituate şi clientela. o confuzie banală, aproape o preconcepţie înrădăcinată, este aceea a identificării prostituatei cu genul feminin, şi corelativ a clientelei cu genul masculin. chiar şi in condiţiile perfecţionării mediilor de comunicare, ceea ce ar fi trebuit să conducă la descoperirea diversificării pieţei serviciilor şi implicit la risipirea prejudecăţilor de ordin sexist. sexismul apare ca o mişcare feministă insă eu susţin că viziunea sexistă asupra relaţiilor umane poate fi întîlnită la fel de des şi in discursul masculin postmodern.

2. a) Efectele legiferării

Efectele pot fi studiate pe viu, in multitudinea de variante oferite de realitatea statală, însă înainte a purcede in analiza societăţilor ce asimilează prestarea de servicii sexuale ca activitate comercială ordinară, aş vrea să învederez că norma prohibitivă nu conduce la dispariţia fenomenului, dimpotrivă, provoacă apariţia şi dezvoltarea unor reţele subterane foarte greu de depistat şi anchetat de către un stat populat de o funcţionărime îndeobşte supusă corupţiei morale; ba mai mult, tratamentul penal caracterizat de sancţiuni pecuniare creează cadrul societal favorabil coteriilor între proxeneţi şi agenţii statalui detaşaţi in zona de graniţă dintre zonele roşii şi cele gri ale societăţii, mulţi dintre aceştia ajungînd să fie preocupaţi nu de activitatea de prevenţie ci de colectarea de amenzi şi mite de la prostituate, respectiv proxeneţi. Ca atare, consider că dezincriminarea convenţiei de care vorbeam este necesară tocmai pentru protejarea libertăţii acelor femei ce au ajuns să desfăşoare aceste activităţi, femei ce riscă să ajungă să lucreze pentru 2 stăpîni, unul, cel originar, anume angajatorul-proxenet, şi celălalt, subsidiar, organul de control încumetrit cu întreprinzătorul penal ce a realizat între timp investiţia in şpagă şi amiciţie cu agenţii de proximitate ai statului.

Dezincrimarea nu este o soluţie-minune a fenomenului, nu eradichează mizeria morală şi nici nu duce la dispariţie curvelor şi peştilor. Să nu ne amăgim…nimic nu rezolvă acest fenomen, pentru că umanitatea nu poate fi redusă la o ecuaţie matematică in care elementele negative să poată fi identificate cu uşurinţă pe baza unor legi sau teoreme preexistente şi izolate ulterior in paranteze pătrate sau şterse pur şi simplu cu radiera. Dezincriminarea ar trebui să vizeze doar amelioarea condiţiei acelor prostituate împovărate de debitul enorm rezultat din tăierea amenzilor către stat, precum şi eliberarea de sub şantajul acelor organe ale statului ce schimbat tabăra şi au ajuns să lucreze in beneficiul proxeneţilor, primind implicit foloase de pe urma muncii degradante desfăşurate tot de bietele femei.

Dacă dezincriminarea se poate dovedi a fi pozitivă măcar pentru o categorie socială, in schimb legiferarea şi înscrierea prostituţiei in nomenclatorul de meserii este un act inuman ce condamnă pe veci aceste femei ajunse să se prostitueze la un statut degradant şi imuabil tăindu-le orice şansă de reabilitare morală sau de reconversie profesională, şansă foarte fragilă ce există totuşi in societăţile ce incriminează penal fenomenul, in ipoteza că femeia ce se prostituează clandestin reuşeşte să scape cumva de dominaţia proxenetului sau, dacă lucra pe cont propriu, să se reinventeze şi să-şi împlinească o vocaţie descoperită chiar şi la maturitate, ascunzîndu-şi cu vicleşug şi isteţime trecutul infamant pentru majoritatea oamenilor de rînd [nu toţi indivizii cunosc valenţele spirituale ale unui Raskolnikov, de pildă]. Pericolul ce planează asupra condiţiei femeii in societate ca urmare a legiferării prostituţiei este atît de mare încît excede cu mult interesul arătat prostituţiei de către personalităţi multiculturale vag atinse de compasiune faţă de prostituate, de aici şi reiterarea politicii de struţ pe care o adoptă şi acei purişti ce îşi dorec cu sîrg eradicarea fenomenului, ca atare extremele se ating iarăşi din ignoranţă.

Dacă ne gîndim că principala valoare protejată de normă ar trebui să fie libertatea şi demnitatea femeii, ar trebui să deducem cu uşurinţă că contractualismul sexual normat şi tipizat ciobeşte nu numai libertatea femeii de a-şi alege partenerul şi gesturile inerente erotismului, ci şi antagonic cu orice curent liberal de gîndire, pentru că limitează cîmpul unei acţiuni umane esenţiale ce in mod firesc scapă intervenţiei terţului profitor, consacrînd o formă de viol mult mai subtilă şi dăunătoare decît cel casnic, străvechi şi atenuat de mariaj sau de spiritul monogam.

Prostitutia legalizată funcţionează ca o mască pentru sclavie. O sclavie modernă, cu contract, dar tot sclavie in esenţă din moment ce răpeşte libertatea unor oameni. Să spui ca e de bun simţ ca statul sa profite (din impozite şi taxe per-act sexual) de pe urma sclaviei e la fel de grav cu a supune o fiinţă umană lagărului sau cu inţenţia de a răpi unei persoane drepturile sale fundamentale. Orice societate ce acceptă reglementarea şi izolarea prostituţiei in bordeluri este complice la sclavie şi îşi educă (dresează) membri in sensul acceptării unui status inferior pentru femeile care ajung in situaţia de a se vinde/ a fi vîndute. Orice individ care abdică de la simţul său critic, de la raţiunea care ar trebui să-i spună că libertatea nu poate fi apanajul de tip aristocrat al unor exemplare umane, orice astfel de fiinţă negînditoare la aproapele său este complice la ordinea statală care permite perpetuarea sclaviei.

2. b) Statul-proxenet

Unul dintre cele mai dăunătoare efecte ale legiferării prostituţiei este acela că introduce un nou terţ in dinamica raporturilor ce se stabilesc pe piaţa convenţiilor sexuale, anume statul, prin reprezentanţii săi, transferînd o parte din funcţiile sociale ale proxenetului către anumite organe statale şi implicit transformînd entităţile statale in pseudoproxeneţi instituţionalizaţi. Ba mai mult, statul-proxenet se va situa intr-o poziţie dominantă atît faţă de prostituate cît şi faţă de proxeneţi, prin subordonarea admninistrativă a bordelurilor, asta binenţeles în varianta legiferării ce include trecerea acestora în sfera licitului. Prin colectarea la buget de taxe şi impozite de la aceste unităţi prestatoare se va întări relaţia dintre administraţia fiscală şi patronii acestor aşezăminte, iar treptat interesele celor 2 categorii de patroni vor deveni convergente…anume creşterea continuă a profitului atît pentru proxeneţii reabilitaţi cît şi pentru statul din ce in ce mai implicat in proxenetism.

Ca atare, statul care percepe taxe pe actul sexual desfăşurat fără garanţia libertăţii consimţămîntului femeii prestatoare este un stat-proxenet, un mare stăpîn de sclavi oficializat.

2. c) proxenetismul legiferat şi degradarea femeii

Susţinătorii fervenţi ai legiferării prostituţiei sub forma instituţionalizării caselor de toleranţă stabilesc din start o prezumţie ca fiind valabilă in toate cazurile de prostituţie: consimţămîntul liber exprimat al prostituatei, asociat unui discernămînt natural premergător ocupaţiei alese liber şi unei deplinătăţi atestabile a facultăţilor mentale ale persoanelor implicate; dar această prezumţie nu poate fi decît ruşinoasă pentru autorul ori susţinătorul ei, căci implică o neîncredere în capacitatea femeii de a-şi identifica axiologic trupul, ba mai mult, denotă un mizantropism profund ce lucrează cu constructe antropologice precum tentaţia ancestrală a corupţiei, ori tendinţa firească a femeii către poligamie şi mercantilism; pe scurt şi pe romîneşte, citez din mentalitatea colectivă primitivă “femeile-s curve, dom’ne”, cam aşa s-ar rezuma complexa concepţie a progresiştilor sexişti care le permite să declare cu nonşalanţă că “oricand vor exista femei care sa ALEAGA sa faca asta in dauna unei cariere propriu-zise”. Nu zic, se întîmplă să aleagă, dar de cele mai multe ori alegerea asta se datorează unei necunoştinţe de cauză, naivităţii or imaturităţii şi existenţei unui cîmp limitat de opţiuni. de obicei limitat de către altcineva.

Pe de altă parte acest cîmp de opţiuni se conturează astfel şi ca urmare a unei mentalităţi ce încurajează un astfel de comportament sexual oneros atît pentru masculi cît şi pentru femei; într-o astfel de societate se perpetuează sofisme relativizante, de pildă speculaţia asupra cererii pe piaţa sexuluiea care ar fi ceva firesc, intrinsec naturii umane, partea bărbătească. colportatorii gîndirii amorale nu sesizează gravitatea faptei de a apela la serviciile unei prostituate despre al cărui status nu se ştie nimic cert (adică nu se cunosc condiţiile sub care se desfăşoară tranzacţia, dacă este sau nu viciat consimţămîntul, dacă preţul este fixat de un terţ ori şi mai grav dacă nu cumva femeia este forţată să presteze mamiferulului iţit in cale). Cel care cumpără este cu mult mai vinovat decît cea care se vinde, asta in cazul in care vînzătorul se identifică cu prestatorul, că in celelalte cazuri (prostituţie sub patronaj, bordeluri) este din start complicitate la ţinere şi întreţinerea sclaviei; iar vinovăţia aceasta este strict juridică: făptuitorul încalcă o valoare statuată ca atare de lege-libertatea persoanei, acea libertate care comportă garanţia constituţională a unei vieţi private şi a unui spaţiu privat; există şi o vinovăţie de ordin etic, dar nu-i treaba mea să o arăt cu degetul, a se reţine doar că cel care recurge la serviciile unei prostituate se dezumanizează, se coboară de bună voie sub nivelul pinguinilor care se vînd pe pietre (a se remarca totuşi aspectul lipsei proxeneţilor la această specie).

Circulă ameţitor şi argumentul fals al eradicării sau scăderii drastice a violurilor, in special cele din cartierele rău-famate unde sînt concentrate bordelurile. Emiţătorii acestui sofism uită că fiecare fiinţă obligată să presteze servicii sexuale este victima unui viol permanent, şi că un stat impotent in materie de securitatea alcovului nu ar putea niciodată garanta că fiecare fată din bordelurile instituţionalizate prin legiferare a ajuns acolo de bună voie şi în cunoştinţă deplină de cauză.

Să detaliem chestiunea violului instituţionalizat. Contractele ce s-ar stabili între un angajator (proxenet sau stăpîn de sclavi) şi o tînără ajunsă la majorat, dar firavă sub aspect economic/psihic/social nu spun nimic despre (pre)dispoziţia persoanei prezente la interviu de a-şi face o carieră din prostituţie (iar calea de întoarcere după primul pas este aproape imposibilă), nu menţionează nimic despre modul de obţinere a consimţămîntului, nu garantează in niciun fel că in momentul încheierii lor nu s-au comis abuzuri, că nu au exista presiuni, că nu a fost vorba de un transfer (ştiţi, ca in fotbal, acesta ar fi termenul-eufemism pentru negoţul cu de sclavi in limbajul contemporan al impresarilor, adică al peştilor), dar, in mod cert vor conţine o clauză stabilind o obligaţie de a face in sarcina angajatei; pentru mine obligarea unei persoane de către o alta, angajatorul, la oferirea trupului la comanda unei alte persoane, terţul cumpărător, este sclavie, in orice situaţie, chiar dacă a existat un acord anterior (=contract). pentru sofişti, nu, dar nu este prea clar ce anume valoare umană ar trebui să mai fie sacrificată ca să poată vorbi de sclavie, poate viaţa; pentru mine consimţămîntul oferit de femeie este necesar la fiecare act sexual, iar situaţia in care acesta se petrece totuşi, in pofida lipsei dorinţei femeii, este viol. In această concepţie, chiar şi in lăuntrul familiei violul este posibil şi cred că se întîmplă adeseori, fără ca vreunul din soţi să aibă conştiinţa gravităţii faptei (rămîne desigur posibila trauma pentru femeia împinsă să participe la copulaţie deşi lubrifierea naturală este inexistentă, sau, din cealaltă parte, repulsia pentru bărbatul forţat de avansurile deplasate ale unei soţii mult mai active sexual). Conştiinţa este cea care ar trebui să ne oprească de la săvîrşirea unor fapte care ne dezumanizează, care ne transformă in bestii orbite de impulsuri sexuale. Or conştiinţa nu este un dat al fiinţei umane, ea se formează, se educă. Orice situaţie in care un terţ-angajator este implicat intr-o tranzacţie ce are drept obiect traficarea trupului şi deopotrivă a consimţămîntului unei femei eu o caracterizez drept inumană, iar participanţii care nu ţin cont de necesitatea discernămîntului neviciat al femeii se fac vinovaţi de supunerea la sclavie, însă conştiinţa nu le spune nimic despre aspectele de ordin etic relevate de mine pentru că nu era îndeajuns de puternică încît să înfrîngă pornirile carnalului; femeile obligate să participe laceastă formă de comerţ destinat instinctelor primare, se vor abrutiza treptat făcînd din dragostea trupească un obicei/o profesie, ele vor uita de sentimente, de libertate, de firea lor, de visele lor, vor uita de ritualul împerecherii, de ocheade şi mîngîieri, îşi vor pierde datul natural al speciei cu care au fost înzestraţi şi se vor metamorfoza încet in gîngăniile profitabile ale unor stăpîni de sclavi ce lucrează incă de la recrutarea lor la malfomarea minţilor plăpînde in sensul acceptării necondiţionate a supunerii faţă de angajator/client şi a statutului inferior in societate.

Sursa

Rezultatul votului: 225 voturi contra, 30 pentru și 28 de abțineri. Anterior, propunerea fusese respinsă și de Senat (89 voturi împotriva, 6 pentru şi 5 abţineri).

Următorii deputați au votat PENTRU legalizarea prostituției, alături de iniţiatorul Prigoană Vasile-Silviu:

Tabără Valeriu (PD-L), Rizea Cristian (PSD), Popeangă Vasile (PSD), Orban Ludovic (PNL), Olosz Gergely (UDMR), Giurgiu Mircia (indep.), Adomniţei Cristian Mihai (PNL), Martin Eduard-Stelian (PSD), Vasilică Radu Costin (PSD), Croitoru Cătălin (PD-L), Negoiţă Robert Sorin (PSD), Novac Cornelia Brînduşa (PD-L), Leşe Doru Braşoan (PD-L), Pálfi Mózes Zoltán (UDMR), Spînu Teodor-Marius (PD-L), Zamfirescu Sorin Ştefan (PD-L), Damian Ioan (PSD), Stan Nicolae (Indep.), Vîlcu Samoil (PD-L), Béres Ştefan Vasile (UDMR), Olar Corneliu (PD-L), Lupu Mihai (PNL), Dascălu Constantin (PD-L), Petrescu Petre (PSD), Tiţa-Nicolescu Gabriel (Indep.), Buta Sorin Gheorghe (PD-L), Gherasim Vasile (PD-L), Edler András György (UDMR), Popescu Adrian (PD-L).

Nume notabile dintre cei care s-au abţinut de la vot: Axenie Carmen (PD-L), Voinescu-Cotoi Sever (PD-L), Axenie Carmen (PD-L), Şandru Mihaela Ioana (PD-L), Paleologu Theodor (PD-L), Ciuhodaru Tudor (PNL).

Fișa de vot completă poate fi consultată aici.

Cazul de proxenetism și sex cu minori în care sunt anchetați un director al OTV, oameni de afaceri și un fotbalist de la Juventus București ne arată un fenomen mai puțin cunoscut poate în România, cel al prostituției masculine. Fenomen binecunoscut însă la Milano sau la Paris. Când întrebam niște prieteni din Franța ce știau despre România îmi spuneau de “les filles de l’Est”. De ceva vreme avem însă și “les petits roumains”. Multe reportaje au arătat soarta unor tineri români ajunși să se prostitueze de foame sau de frig, plecați inițial în căutarea unui loc de muncă. Dar și a unor tineri care aleg să facă asta pentru că e o metodă ușoară de a face bani.

În audierile de la Parlament, Sebastian Lăzăroiu spunea că peste 50% din români susțin legalizarea prostituției și că am putea face asta în viitor. La votul din 21 iunie din Camera Deputaților au votat PENTRU legalizarea prostituției:

PDL: Silviu Prigoană (initiatorul proiectului de lege), Valeriu Tabără, Cătălin Croitoru, Brândușa Novac, Marius Spânu, Constantin Dascălu, Mircia Giurgiu, Gheorghe Sorin Buta, Corneliu Olar, Leșe Doru Brașoan, Zamfirescu Sorin ștefan, Adrian Popescu, Samoil Vâlcu

Fără grup: Tița Nicolaescu Gabriel, Stan Nicolae

UDMR: Olosz Gergely, Palfi Zoltan, Bereș Vasile, Edler Andras Gyorgy.

PSD: Ioan Damian, Martin Eduard Stelian, Rizea Cristian, Vasile Popeangă, Robert Negoiță (cercetat de DIICOT intr-un dosar de proxenetism),Vasilică Radu Constantin, Petre Petrescu.

PNL: Ludovic Orban, Mihai Lupu, Cristian Mihai Adomniței.

Se abțineau, printre alții, Marian Săniuță, Tudor Ciuhodaru, Theodor Paleologu și Sever Voinescu.

Mi-aș dori ca în campanie acești aleși să răspundă punctual în fața alegătorilor pentru votul lor. Iar ca deputații anchetați în cazuri de proxenetism sa nu mai voteze în privința legalizării prostituției. Orice motive ar fi pentru (bani la buget, igienă, pensii pentru prostituate și prostituați), cei care susțin legalizarea uită de nivelul de sărăcie din România și se bucură că am intra în rând cu Belgia, Germania sau Olanda. Uită că România ar deveni o stațiune turistică sexuală pe harta Europei și că Lipscaniul ar fi plin de terase pe stradă și de bordeluri la etaj.

În dezbaterile despre prostituție se aduce rar în discuție cauza sărăciei, a excluderii sociale și a lipsei de educație care îi aruncă pe prostituați și prostituate în această ocupație. Nu mă aștept de la Silviu Prigoană să fie preocupat de cauzele fundamentale ale prostituției, însă găsesc că este de neacceptat ca un ministru al Muncii să ia în considerare o asemenea soluție când tot ce face ministerul Muncii este să încerce să găsească muncă decentă pentru români.

După ce inițiativa lui Prigoană de legalizare a prostituției fusese respinsă în Senat, se mai documentase și declara că 35% dintre cei care se prostituează în Europa sunt bărbați. “Ziarele sunt pline de anunturi, barbatii ofera servicii sexuale, fetele masaje erotice, mai bine dam cu tamaie…”, declara Prigoană. Prigoană își schimba atunci opinia și spunea că va reveni cu un proiect de incriminare a prostituției, pentru că în actualul cod penal ea nu mai este decât o contravenție. Sper ca pe linia acestei ipocrizii a lui Prigoană- a, și bărbații se prostituează, deci ceva e în neregulă- tot mai mulți români să înțeleagă că deși avem de-a face cu un fenomen vechi de când lumea, sărăcia îi impinge de fapt pe mulți români să se prostitueze și că acolo avem de fapt de lucrat înainte să ieșim în Europa cu fața curată.

Prigoana a declarat ca intentioneaza sa revina cu o propunere legislativa de incriminare in Codul Penal a prostitutiei, deoarece acest fenomen nu mai este incriminat de Codul Penal si nu mai constituie infractiune, fiind considerat doar contraventie.

Potrivit lui Prigoana, 35 la suta din populatia care se prostitueaza in Europa sunt barbati, inclusiv din Romania. “Ziarele sunt pline de anunturi, barbatii ofera servicii sexuale, fetele masaje erotice, mai bine dam cu tamaie…”, a argumentat Prigoana. Proiectul urmeaza sa fie dezbatut in plenul Camerei Deputatilor, care este for decizional.

La inceputul lui martie, Senatul a respins proiectul lui Silviu Prigoana privind legalizarea serviciilor sexuale, insa parlamentarii au subliniat ca fenomenul exista si necesita o reglementare. La randul sau, Guvernul a anuntat atunci ca nu sustine proiectul lui Prigoana, argumentele fiind ca legea aduce atingere vietii sociale si lezeaza valorile fundamentale ale familiei. (Business Magazin)

Camera Deputaţilor este decizională pentru această propunere legislativă.

Mai multe organizații din societatea civilă au depus la comisiile de specialitate ale Senatului României un memoriu prin care solicită respingerea propunerii legislative privind exercitarea activităţilor cu caracter sexual autorizate.  Iniţiatorul propunerii, dl. deputat Vasile-Silviu Prigoană, urmărește prin aceasta oficializarea prostituției în România.

Memoriul este însoțit de 8 anexe totalizând peste 100 de pagini de studii și alte documente ale căror concluzii sunt că legiferarea prostituției este o gravă eroare, care nu doar că nu reduce fenomenul prostituției ilegale, al traficului de femei şi al degradării acesteia la nivelul de “obiect sexual”, ci dimpotrivă, le amplifică exponențial, totodată legitimându-le.

“Prostituţia constituie în întreaga lume un factor de imoralitate care conduce la degradarea fiinţei umane, la eşecul civilizaţiei”, se arată în memoriul semnat, printre alții, de Alianța Familiilor din România, Federația Pro-vita Ortodoxă, Asociația Femeilor din România, Asociația pentru Apărarea Familiei și Copilului, Asociația Familiilor Catolice și Caritas București.

Întreaga propagandă în favoarea legalizării prostituţiei se sprijină pe argumente false, consideră semnatarii memoriului. Motivele invocate ascund, de fapt, importante interese de ordin financiar sau de altă natură (trafic de influenţă, corupţie, etc.) ale unor structuri de tip mafiot. “Legiferarea instituţiei bordelului constituie una dintre cele mai perfide şi eficace strategii pentru a submina existenţa unui stat, a intereselor sale fundamentale pe care v-aţi angajat în faţa cetăţenilor să le apăraţi. Votarea unei asemenea legi nu poate fi văzută decât ca mărturie a degradării morale sau ca un act de înaltă iresponsabilitate politică, de corupţie sau de trădare a intereselor unei naţiuni.”

Din experienţa altor ţări unde prostituţia a fost sau este încă legiferată, o altă problemă asociată este creşterea infracţionalităţii, în zona “de lucru”, cu până la 1000%, ceea ce demonstrează că bordelul constituie un adevărat focar de infecţie pentru organismul social. De asemenea, s-a constatat că legiferarea prostituţiei aduce ca venituri, prin impozitare, mai puţin decât se cheltuieşte pentru reducerea efectelor acestui flagel, chiar în forma sa “instituţionalizată”. Din aceste motive, în ultimii ani chiar în state liberale se manifestă o precupare pentru restrângerea (Olanda) sau chiar scoaterea în afara legii (Suedia şi Norvegia) a unor astfel de activităţi.

Solicitând respingerea propunerii legislative, organizaţiile semnatare pun, retoric, întrebarea: Am putea oare să acceptăm ca surorile sau fiicele noastre să practice vreodată meseria de prostituată?

Dacă întrebarea jigneşte, atunci trebuie să recunoaştem că, validând prostituţia ca “meserie”, nu facem decât un act de nedreptate, considerând femeile care practică prostiţutia ca fiinţe de rangul al doilea, ce aparţin unei lumi subumane, vrednice de dispreţ, de exploatat şi de folosit ca marfă sau instrument de satisfacere a plăcerii bărbaţilor. Statul, ca şi oamenii care validează prostituţia ca “meserie”, nu sunt produsul unei civilizaţii a dreptului şi a echitabilităţii, ci doar garanţi ai ipocriziei, ai violenţei, ai încălcarii demnităţii umane şi a celor mai elementare drepturi.

Citiţi memoriul şi anexele şi rămâneţi la curent cu evoluţia acestei acţiuni la http://provitabucuresti.ro/Lobby-legislatie/legalizarea-prostitutiei-prigoana.html

Pentru detalii suplimentare, contactaţi-ne la: tel. 0728 673 673, fax 031 815 27 80, provitabucuresti@yahoo.com, www.provitabucuresti.ro

Într-un interviu acordat NewsIn, secretarul de stat Dan Valentin Fătuloiu susţine că nu este de acord cu legalizarea prostituţiei şi a drogurilor uşoare.

“Drogurile uşoare şi prostituţia nu ar trebui legalizate. Am fost la Las Vegas, am fost şi în Olanda… Legalizarea lor nu reduce criminalitatea”, spune şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, Dan Fătuloiu, într-un interviu acordat NewsIn.

Daunele reale aduse de prostituţie

De ce să legalizăm ceea ce femeile care au avut experienţe cu prostitutia numesc „viol plătit” şi „sclavie voluntară”?

Ce înseamnă prostituţia pentru o persoana care se prostitueaza? Recent, The Economist a derulat o dezbatere online cu privire la legalizarea prostituţiei. Persoana care a susţinut pledoaria împotriva unei asemenea iniţiative a fost psihologul Melissa Farley, fondatoarea organizaţiei Prostitution Research and Education. Având în vedere campania derulată persistent în sprijinul legalizării prostituţiei, argumentată prin fraze de genul “prostituţia este în esenţă o activitate nevătămătoare” şi “o chestiune de alegere personală”, MercatorNet a invitat-o pe dr. Farley să expună informaţiile reale în această chestiune, aşa cum îi sunt cunoscute în urma celor 15 ani de cercetare şi interacţiune cu femei care au practicat prostituţia şi au fost prinse în traficul uman.

Ce este Prostitutia?

Înainte de a decide dacă să legalizăm sau nu prostituţia, este important să ştim ce este şi ce nu este prostituţia. Prostituţia nu este o activitate asemeni oricărei meserii. Prin prostituţie, bărbaţii degradează si dezumanizeaza femeile. A cumpăra o femeie pentru prostituţie conferă bărbaţilor puterea de a folosi femeia ca pe o parte vie a fanteziei sale de autosatisfacere. El îi anulează identitatea şi calităţile care o definesc ca individ, femeia devenind doar părţi sexuale ale unui trup uman. Ea acţionează ca parte a unei dorinţe a bărbatului.

Un client căruia i s-a garantat anonimatul a spus: “prostituţia este închirierea unui organ pentru 10 minute”. Un altul a spus “le folosesc [pe prostituate] ca pe orice altă facilitate: un restaurant de exemplu, sau un alt bun de folosinţă publică”.

Oricât de şocante par aceste afirmaţii celor care mai cred că prostituţia este asemeni filmului Pretty Woman, [Nota trad. – un film care glorifica prostitutia] descrierile de mai sus se potrivesc cu cele oferite de femeile implicate în prostituţia. Ele ne explică cum este să te simţi tratată ca un organ închiriat: “este distrugător pentru fiinţa interioară. În mintea ta devii ceea ce aceşti oameni îţi spun şi îţi fac. Ajungi să te întrebi cum de ai permis să ţi se facă aşa ceva, de ce vor aceşti oameni să-ţi facă asemenea lucruri?”. Femeile care s-au prostituat au descris experienţele ca pe “un viol plătit” sau “o sclavie voluntară”. Prostituţia este hărţuire sexuală, exploatare sexuală şi adesea chiar mai rău. Plata oferită de client nu va şterge consecinţele a ceea ce ştim despre violenţele sexuale, violenţa domestică şi viol.

Această înţelegere a realităţilor prostituţiei din partea clienţilor şi a femeilor implicate în ea vine în conflict cu definirea prostituţiei drept “muncă oarecum neplăcută” care ar trebui legalizată. Indiferent că este sau nu legalizată, prostituţia este extrem de distructivă pentru femei. Dintre toate grupurile de femei studiate, cele implicate în prostituţie au dat ratele cele mai mari în ce priveşte violul şi homicidul. În mod regulat sunt asaltate fizic şi abuzate verbal, indiferent că se prostituează pe stradă sau în saloane de masaj, moteluri sau bordeluri.

Consecintele Prostitutiei

Violenţa sexuală şi agresiunile fizice reprezintă normalul pentru femeile ce trăiesc prostituţia. Într-un studiu olandez, 60% dintre femeile întrebate au declarat că au fost agresate fizic, 70% că au fost ameninţate cu agresiuni fizice, 40% au experimentat violenţa de tip sexual şi 40% au fost forţate la prostituţie.

Conform cercetărilor din 9 ţări, 68% dintre femeile, bărbaţii şi travestiţii implicaţi în prostituţie au manifestat o dereglare post-traumatica (post-traumatic stress disorder – PTSD). Această prevalenţă a tulburării amintite mai sunt este comparabilă cu procentul în care se regăseşte în rândul femeilor care cer ajutor deoarece au fost violate sau abuzate, sau în cazul supravieţuitorilor unui sistem de tortură instituit de un stat. În cazul mai multor culturi de pe toate continentele, consecinţele traumatizante ale prostituţiei sunt similare, indiferent dacă activitatea a fost legală, tolerată sau ilegală. Cu toate acestea, unii mai cred că legalizarea prostituţiei va scădea din stricăciunile produse de acest flagel – asemeni unui pansament pus pe o rană. Nefiind, probabil, familiari cu industria sexului, ei întreabă: “N-ar fi măcar puţin mai bine dacă ar fi legalizată? N-ar exista o oarecare protecţie a prostituatelor şi o stigmatizare mai scăzută?” (Vezi http://www.prostitutionresearch.com/prostitution_research/000116.html.)

Convingeri

La temelia legilor care legalizează prostituţia stă convingerea că prostitutia este inevitabilă. Afirmaţii publice făcute de proxeneţi accentuează că prostituţia este o activitate menită să dăinuiască, deoarece “băieţii vor fi întotdeauna băieţi” (“boys will be boys”), asa cum afirma Dennis Hof în Reno şi Heidi Fleiss din Sydney. [Nota AFR: Dennis Hof e un proprietar de bordeluri in Reno, Nevad, iar Heidi Fleiss in Sydney, Australia] Deşi false, aceste stereotipii despre bărbaţi promovează prostituţia, ele reprezentând însă o strategie de business, eliberând clienţii de povara unor sentimente amestecate privind acceptarea socială a comerţului cu sex, în acelaşi timp invitând şi alţi bărbaţi creduli să cheltuiască în această direcţie.

Proxeneţii nu devin dintr-o data băieţi cuminţi daca prostituţia se legalizează. Bordelurile legale din Amsterdam au butoane de panică (uneori şi câte trei în fiecare încăpere). De ce? Deoarece clienţii de-acum acţionând legal nu sunt băieţi buni care vin la o întâlnire inocenta cu o domnişoara… . Ei încearcă în mod regulat să violeze şi chiar să stranguleze femeile. Când Amsterdam-ul a început în urmă cu câţiva ani să închidă bordelurile, primarul Job Cohen a recunoscut că olandezii au greşit cu privire la legalizarea prostituţiei. Legalizarea nu a transformat această activitate într-una mai protejată. Dimpotrivă, spunea el, legalizarea prostituţiei a crescut activitatea criminală organizată. A funcţionat ca un magnet pentru proxeneţi şi clienţi. Traficul uman a crescut după legalizarea prostituţiei – 80% dintre femeile aflate în industria sexului în Olanda fiind aduse acolo prin “trafic de carne vie”.

Nu credeţi ce vedeţi în Cathouse! [Nota AFR – Cathouse e numele unui serial pe HBO care glorifica prostitutia] Acolo sunt actori. O colegă spunea adevărul despre prostituţie în cadrul unui talk-show. În timpul pauzei, a fost abordată de o altă femeie care fusese adusă înaintea camerelor de filmat de proxenetul ei din Nevada. Şoptind, înspăimântată, ea a cerut ajutor, spunând cum proxenetul ei a constrâns-o să spună în faţa camerei cât de distractivă este prostituţia. Lăsând pe platoul de filmare poşeta şi haina (pentru a da impresia proxenetului că va reveni), ambele femei au fugit de-acolo, femeia prinsă în prostituţie primind astfel şansa evadării din sistem.

Dilema nu este lipsa unei modalităţi de a remedia constrângerea, agresiunile fizice şi violul din cadrul prostituţiei ilegale. Există legi împotriva acestor forme de violenţă. Problema este că pentru o femeie ajunsă în prostituţie, nu există cale de a evita hărţuirea sexuală, exploatarea sexuală, violul şi alte acte care echivalează tortura mentală.

Ce spun clienţii despre prostituţie?

“Primeşti serviciul pentru care plăteşti, fără vreun refuz” – explică un cumpărător de servicii sexuale. Femeile care nu se prostituează au dreptul să spună “nu”. Avem forme de protecţie legală faţă de hărţuirea sexuală sau exploatarea sexuală. Dar a tolera abuzul sexual este “fişa postului” unei persoane supuse prostituţiei. Afirmatia: “clienţii sunt non-violenţi” este un mit. Cercetările au arătat că majoritatea clienţilor refuză să folosească prezervativul, plătesc suplimentar unor femei constrânse de sărăcie pentru a accepta sexul neprotejat sau chiar violează femeile – fără prezervative. S-au facut sondaje care au chestionaţ comparativ clienţii frecvenţi si ocazionali ai serviciilor sexuale. Bărbaţii care apelează frecvent la femei prostituate actioneaza mai agresiv la nivel sexual fata de femeile care nu se prostitueaza. (Vezi http://www.prostitutionresearch.com/men_who_buy_sex/000161.html).

Deşi majoritatea clienţilor prostituţiei din Marea Britanie sunt convinşi că femeile prinse în capcana prostitutiei au fost înşelate sau împinse în prostitutie în urma traficului uman, ei totusi continuă să cumpere serviciile oferite. Acest fapt confirmă rezultatele unui alt studiu care a arătat că 47% dintre clienţii din SUA care au răspuns unei reclame sexuale online erau dispuşi să se prostitueze chiar cu un copil, în ciuda a 3 atenţionări primite cau au de a face cu un minor.

Conform declaraţiei unui client, facute cu prilejul unui studiu asupra barbatilor care solicita prostituate, “toate prostituatele sunt exploatate. Totuşi, ele câştigă binişor” (Di Nicola, Cuaduro, Lombardi, & Ruspini, 2009, “Prostitution and human trafficking: Focus on clients”). Iar unii cred că este rezonabil să aştepţi din partea unor femei să “se prostitueze” de 10 ori într-o zi pentru a supravieţui. Astfel de femei cel mai adesea sunt sărace şi marginalizate rasial. Această perspectivă economică neocolonialistă este consfinţită în declaraţia unui turist sexual canadian privitor la femeile din industria thailadeză a sexului: “Aceste fete trebuie să mănânce, nu? Eu le pun o pâine pe masă. Eu contribui la bunastarea lor. S-ar fi stins de foame dacă nu s-ar fi prostituat.”

Acest darwinism economic binevoitor al clientilor de prostituei evită întrebarea: au femeile dreptul de a trăi fără a fi supuse hărţuirii sau exploatării sexuale prin prostituţie? Sau este acest drept rezervat doar persoanelor ce aparţin unei anumite clase, rase sau gen privilegiat?

Ce legi sunt sau nu sunt eficace in combaterea prostitutiei?

Toate femeile ar trebui sa aibe dreptul la a supravieţui fără a fi nevoite să se prostitueze. Femei, bărbaţi, copii, travestiţi aflaţi în industria sexului – nu trebuie arestaţi. Nu există controversa privind acest aspect important. Haideţi insa să abordam chestiunile reale şi nu miturile privitoare la legalizarea prostituţiei. Există o mulţime de evidenţe despre consecinţele negative ale prostituţiei legalizate şi neincriminate. Prostituţia legalizată specifică zona unde este permisă prostituţia, inclusiv zone de toleranţă municipală sau zonele „roşii” (adica zonele urbane cu concentraţie mare de bordeluri, sex-shop-uri etc). Prostituţia dez-incriminată înlătură orice lege împotriva proxenetismului, reclamelor sau a comerţului cu sex, neincriminând nici persoana prostituată. (Vezi http://www.prostitutionresearch.com/laws/000234.html).

Prostituţia tolerată sau cea legalizată sunt similare în ce priveşte efectele. Asemeni unor proxeneţi, statul colectează taxe din prostituţia legalizată, astfel incit, in ce priveşte regimurile ce dez-incriminează prostituţia, codoşii de altădată devin antreprenori legalizaţi. O asemenea legiferare a comerţului sexual şi a proxenetismului a fost aprobată în Noua Zeelandă în anul 2003. Un Comitet de Examinare a Legii Prostituţiei a raportat în anul 2008 ce s-a întâmplat după ce prostituţia a fost legalizată. Sapte ani mai tirziu, încă se dezbate subiectul care cartiere să fie deschise pentru prostituţie. Pentru ca nimeni nu-şi doreşte prostituţia în imediata vecinătate. Ea este delimitată zonal la comunităţile sărace care nu au resursele financiare sa lupte in tribunal impotriva infintarii bordelurilor in cartierele lor.

Reglementarea zonală a prostituţiei este de fapt manifestarea fizică a aceleiaşi stigmatizări sociale sau psihologice pe care legalizarea prostituţiei susţine că luptă să o evite. Fie că este vorba de bordeluri de tip turc (adica complexe de bordeluri), fie de bordeluri de tip Nevada (îngrădite cu sârmă ghimpată sau garduri electrice), femeile încartiruite în zone de prostituţie sunt izolate fizic şi respinse social de restul societăţii.

Stigma socială a prostituţiei a persistat 5 ani după legalizarea prostituţiei în Noua Zeelandă – afirmă acelaş Comitet de examinare a legii. După legalizarea prostituţiei, violenţa şi abuzurile din cadrul comerţului de sex au continuat ca înainte. Majoritatea “lucratoarelor sexuale” [Nota trad. – “sex workers” este denumirea oficiala folosita in textele ONU privind prostituatele] au realizat ca legea poate face prea puţin cu privire la violenţa pe care ele o indura – violenţă ce pare a fi un aspect inevitabil al industriei sexului, conform aceluiaşi Raport. (vezi http://www.prostitutionresearch.com/trafficking/000279.html ).

După aprobarea legii, 35% din femeile implicate în prostituţie au afirmat că au fost forţate să se prostitueze de către clienţi. Femeile din saloanele de masaj erotic, care se aflau sub controlul unor proxeneţi, au raportat cel mai înalt procentaj de forţare la prostituţie. La 5 ani de la definirea prostituţiei ca “activitate lucrativă”, Noua Zeelandă n-a reuşit să schimbe aranjamentele cvasi-contractuale exploatatoare ce existau şi înainte de legalizarea prostituţiei. Majoritatea celor implicati in prostituţie (atât cea practicată pe stradă cât şi cea din bordeluri) continuă să nu aibe încredere în poliţie. Nu raportează actele de violenţă, nici chiar crimele comise împotriva lor.

Prostituţia este deasemenea legală în anumite provincii ale Australiei. Oficiul Ocupaţional Australian (OSC) recomandă celor ce “lucrează” în prostituţie participarea la cursuri de negocieri similare cu negocierile care au loc cind se iau ostateci – un fapt care denota violenta potentiala a clientilor.

Traficul de fiinţe umane este mult mai frecvent acolo unde prostituţia este legalizată. Odată aprobaţi legal, proxeneţii operează liberi de orice ameninţare iar clienţii sunt mereu primiţi cu bucurie. Traficul de copii a crescut în Noua Zeelandă de când a fost legalizată prostituţia, în special traficul copiilor din etnia minoritară maori.

Reflectând o creştere a crimei organizate, observată după legalizarea prostituţiei, bandele din Auckland au derulat lupte de supremaţie pentru controlul comerţului cu sex. Prostituţia stradală a scăpat de sub controlul autorităţilor, în special în cel mai mare oraş neo-zeelandez – Auckland, unde a fost raportată o creştere de 200-400%. După legalizarea prostituţiei în Victoria – Australia, numărul bordelurilor (de-acum legale) s-a dublat. Dar creşterea impresionantă s-a consemnat în privinţa prostituţiei ilegale. Într-un singur an numărul bordelurilor ilegale a crescut cu 300%.

Lucrătorii unei agenţii neo-zeelandeze care oferă modalităţi de evadare din prostituţie, au observat si ei dublarea numărului clienţilor de pe străzi, faţă de vremea dinaintea legalizării prostituţiei. Iar acum clienţii sunt mult mai agresivi, chiar faţă de angajatele respectivei agenţii. O creştere similară a violenţei după legalizarea prostituţiei a fost observată şi printre clienţii australieni.

Este prostituţia o alegere?

Argumentele pentru legalizarea prostituţiei se bazează într-o mare măsură pe tăria a două afirmaţii: mai întâi că prostituţia este o “chestiune de alegere” personală pentru cei implicaţi, apoi că daunele cauzate de prostitutie sunt reduse prin legalizare. Există puţine argumente care să sprijine vreuna dintre aceste afirmaţii. Dar teoriile stranii care promoveaza prostituţia par a nu dispărea nici chiar când sunt contracarate cu fapte reale.

Un procent foarte mic de femei practică prostituţia în urma unei alegeri personale libere. Pentru cele mai multe dintre ele, prostituţia nu reprezintă o alegere liberă deoarece condiţiile care le-ar permite exercitarea unei alegeri autentice nu le sunt disponibile: siguranţa personală, putere egală cu clienţii, alternative reale. Cele câteva care aleg prostituţia sunt privilegiate fie prin clasa sociala, fie prin educaţie, si de obicei au opţiunea de a părăsi prostituarea. Cele mai multe dintre femei, însă, nu au alternative viabile. Ele sunt forţate la prostituţie prin inegalitatea dintre sexe, dintre etnii sau rase, sau datorita circumstantelor lor economice.

Iată câteva exemple de asemenea constrângeri invizibile

>>>> O femeie din India ce lucrează într-un birou, de exemplu, ajunge la concluzia că la fel de bine ar putea să se prostitueze şi să fie plătită pentru servicii sexuale cit pentru o munca onesta.

>>>> O adolescenta din California afirma că în cartierul în care a crescut băieţii creşteau şi deveneau proxeneţi, pe cind fetele deveneau prostituate. Ea este a treia generaţie de prostituate din familia ei. Prostituţia afectează cel mai grav femeile indigene marginalizate etnic, datorită lipsei de alternative. Această situaţie nu este o chestiune de alegere liberă.

>>>> O femeie din Zambia spune că 5 felaţii plătesc pentru un sac de făină cu care să-şi hrănească copiii. Nici asta nu este o alegere liberă.

>>>> Vorbitoarea de la Primul congres al supravieţuitoarelor prostituţiei, desfăşurat în Vancouver, afirma: “vrem servicii adevărate, nu servicii sexuale”. (vezi restul discursului aici: http://www.prostitutionresearch.com/c-prostitution-survivor-writings.html).

>>>> O tânăra femeie vândută de părinţii ei în prostituţie pe când avea 16 ani, într-un bordel din Nevada. Dupa 10 ani înghiţea zilnic 6 medicamente tranchilizante pentru a putea face faţă unei “zile de muncă”. Nici asta nu este o alegere liberă.

Nu există dovazi ca legalizarea prostituţiei reduce efectele daunatoare ale comertului de sex. Dimpotriva, legalizarea prostituţiei creşte traficul uman, prostituţia copiilor şi pofta clienţilor după acte sexuale mai perverse şi “fără limitări” (Vezi: Sullivan, 2007, “Making Sex Work: A Failed Experiment with Legalized Prostitution”). Fie că este legală sau nu, prostituarea femeilor demonstrează raportul de directă proporţionalitate dintre sărăcia şi lungimea perioadei de când se prostituează şi frecvenţa actelor de violenţă îndurată. Consecinţele emoţionale ale prostituţiei sunt aceleaşi, indiferent că este vorba de activitate legalizată sau nu, dacă se întâmplă într-un bordel, club de striptease, salon de masaj sau pe strada.

În urmă cu un deceniu, Suedia a catalogat prostituţia drept o formă de violenţă împotriva femeilor care promovează inegalitatea. Drept rezultat, statul suedez a incriminat clienţii şi a dez-incriminat persoanele exploatate. Islanda, Norvegia şi Corea de Sud au promulgat recent legi similare, Marea Britanie derulează un proiect legislativ asemănător, iar Israel are în vedere o asemenea lege. Guvernul suedez a publicat recent o evaluare a legii prostituţiei promulgată în 1999 (vezi aici: http://www.sweden.gov.se/sb/d/13420/a/151488 ). Veştile sunt mai bune din Suedia decât cele din Noua Zeelandă. Într-un deceniu, prostituţia stradală a scăzut în Suedia la jumătate, crescând, în schimb, în ţările vecine. Deasemenea, nu există dovezi ale vreunei migraţii din prostituţia stradală în cea “de salon / bordel” în Suedia.

Legătura strânsă dintre prostituţie şi traficul de persoane este evidenţiată atunci când sunt incriminaţi cumpărătorii de sex. In prezent Suedia raportează cel mai mic număr de femei traficate. Legea suedeză se interpune afacerilor internaţionale de proxenetism şi comerţ sexual. Cu toată rezistenţa iniţială faţă de această lege, astăzi mai mult de 70% din populaţia Suediei o sprijină. Femeile care doresc să evadeze din prostituţie au la dispoziţie servicii oferite de statul suedez. Deloc surprinzător, “cei scapati de prostituţie au o părere bună despre această incriminare a clienţilor, în vreme ce persoanele din interiorul industriei sexului sunt critice faţă de interdicţii”.

Prostituţia nu trebuie legalizată deoarece nu poate fi limitată, doar abolită. Mai mult de 90% dintre persoanele implicate spun că doresc să poată evada de-acolo. Dar pentru a fi eliberaţi ei au nevoie de locuinţe, educaţie, locuri de muncă plătite decent, servicii de sănătate şi sprijin emoţional. Toţi ar trebui să ne preocupăm cu oferirea de alternative femeilor implicate în prostituţie.

(articol preluat din Buletinul informativ al Alianţei Familiilor din România)

Sweden appears to have nearly wiped out prostitution. How? In 1999 Sweden passed legislation that criminalized the buying of sex, and decriminalized the selling of sex. The groundbreaking principle behind this legislation is clearly stated in the government’s literature on the law:

“In Sweden prostitution is regarded as an aspect of male violence against women and children. It is officially acknowledged as a form of exploitation of women and children and constitutes a significant social problem… gender equality will remain unattainable so long as men buy, sell and exploit women and children by prostituting them.”

This law is the only one of its kind in the world, and it seems to be incredibly successful according to Swedish officials. The law, which has criminalized the purchase and brokering of sexual services, provides for up to six years in prison for pimps, up to 10 years for traffickers of prostitutes. The john could face up to six months in prison if caught in the act.

In a report in Spiegel, Jonas Trolle, an inspector with the Stockholm police unit dedicated to combating prostitution said, “The goal is to criminalize the demand side of the equation, the johns, rather than putting emotionally and physically imperiled women behind bars.”

The results of this strategy are impressive. “We have significantly less prostitution than our neighboring countries, even if we take into account the fact that some of it happens underground,” says Trolle. “We only have between 105 and 130 women – both on the Internet and on the street – active (in prostitution) in Stockholm today. In Oslo, it’s 5,000.”

Another relevant aspect of the ban is the reduction of the number of foreign women now being trafficked into Sweden for sex. The Swedish government estimates that in the last few years only 200 to 400 women and girls have been annually trafficked into Sweden for prostitution, while in neighboring Finland the number is 15,000 to 17,000.

An essential element of Sweden’s prostitution legislation is to provide women prostitutes with the avenue to get out of the dangerous businesss and receive the needed social support to reshape their lives.

According to a study by the Scottish government in 2003 on the consequences of prostitution policies in several countries, those that had legalized and/or regulated prostitution had a dramatic increase in all facets of the sex industry, saw an increase in the involvement of organized crime in the sex industry, and found a dismaying increase in child prostitution, trafficking of women and girls and violence against women. (LifeSiteNews.com)

In her decision Justice Susan Himel stated that Criminal Code laws against keeping a common bawdy house, living on the avails of prostitution and communicating for the purpose of prostitution violated women’s Charter rights to freedom of expression and security of the person.

The case challenging the prostitution laws was brought forward by three Toronto “sex-trade workers” who hired lawyer Alan Young to represent them.

Young argued that the Criminal Code prohibitions prevented prostitutes from having sex with their customers in the safety of their homes or brothels, and prevented them from hiring accountants, drivers and bodyguards who could be charged with living on the avails of prostitution.

Justice Himel suspended her ruling, which is binding only in Ontario, for 30 days to allow the provincial and federal governments to consider the implications of the decision.

Federal Justice Minister Rob Nicholson is reported to have said the federal government is “very concerned” and is considering an appeal.

One of the prostitutes told reporters outside the courthouse that Justice Himel’s decision means sex-trade workers will no longer have to “worry about being raped, robbed or murdered.”

Young said the decision could allow municipalities in Ontario to follow the lead of other countries, such as Germany, the Netherlands and New Zealand, and some states in the U.S. and Australia, that have legalized or regulated prostitution.

However, reports from these jurisdictions have consistently indicated that the legalization of prostitution has not achieved the expected results.

In 2005, the mayor of Amsterdam admitted that the Dutch experiment to curb abuse by legalizing prostitution in 2000 had failed miserably.

“Almost five years after the lifting of the brothel ban, we have to acknowledge that the aims of the law have not been reached”, said Mayor Job Cohen in an NCR report. “Lately we’ve received more and more signals that abuse still continues.”

Police in Amsterdam’s infamous red light district were quoted by Dutch media as saying, “We are in the midst of modern slavery.” Police said they were hampered in confronting the horrors that are characteristic of the sex trade because prostitution was legal.

In 2005 it was reported that Germany was reconsidering its position on legalized prostitution, made legal there in 2003, after reports that legalization had not really had any benefit for prostitutes, nor had it improved the situation for Germany at large.

“When it was set up there was much talk of securing proper contracts, proper health insurance, but a lot of this hasn’t materialized because of big holes in the legislation,” said Berlin’s Hydra prostitute advice center spokesman Marion Detlefs.

“Opponents say Europeans need only look to Sweden to see the future of legalization,” wrote Isabelle de Pommereau in a 2005 Christian Science Monitor article. “The country – which legalized prostitution 30 years ago – recriminalized it in 1998, after complaints that legalization had solved few of the problems it set out to address.”

Sweden’s ban on prostitution has focused on legislation that criminalized the buying of sex rather than the selling of sex and has resulted in prostitution being nearly eradicated.

The principle behind this legislation is stated in the government’s literature on the law: “In Sweden prostitution is regarded as an aspect of male violence against women and children. It is officially acknowledged as a form of exploitation of women and children and constitutes a significant social problem … gender equality will remain unattainable so long as men buy, sell and exploit women and children by prostituting them.”

Jonas Trolle, an inspector with the Stockholm police unit dedicated to combating prostitution said, “The goal is to criminalize the demand side of the equation, the johns, rather than putting emotionally and physically imperiled women behind bars.”

The results of this strategy are impressive. “We have significantly less prostitution than our neighboring countries, even if we take into account the fact that some of it happens underground,” said Trolle. “We only have between 105 and 130 women – both on the Internet and on the street – active (in prostitution) in Stockholm today. In Oslo, it’s 5,000.”

According to a study by the Scottish government in 2003 on the consequences of prostitution policies in several countries, those that had legalized and/or regulated prostitution had a dramatic increase in all facets of the sex industry, saw an increase in the involvement of organized crime in the sex industry, and found a dismaying increase in child prostitution, trafficking of women and girls and violence against women.