„Cea mai veche meserie din lume”

de Mihai-Silviu Chirilă (http://mihaisilviuchirila.blogspot.com/)

A devenit o obișnuință ca, din când în când, să se pună în discuție o cestiune de mare importanță pentru țară: legalizarea prostituției. Când se face acest lucru nu se uită a se adăuga eterna balivernă potrivit căreia prostituția este „cea mai veche meserie din lume” (sau, mă rog, „printre cele mai vechi”). Din acest motiv am să expun și eu un scurt punct de vedere. Nu îmi voi putea reprima anumite tușe ironice, dar cu toată îmcărcătura socială a problemei, mie nu mi se pare că legalizarea prostituției este o temă serioasă (s-ar putea să mă înșel: cine știe câte prostituate – de toate felurile – îl vor fi votat la ultimele alegeri pe cel care le-a promis legalitate, fraternitate, libertate, să trăiască mult mai bine, să le reformeze statul etc.).

Fără a avea prejudecăți sau a dori să fac judecăți de valoare, consider că prostituția nu este și nu poate fi nicicând catalogată ca o „meserie”. Din mai multe motive. Unul dintre acestea este că, așa cum înțeleg eu termenul din limbile mari europene, „meseria” implică existența unui „meșter”, „maistru”, „master”, „maître”, „messere” etc., de la care să se învețe sau să se „fure” meșteșugul. Or, prostituția este fără doar și poate o preocupare spontanee și „autodidactă”.

Mai mult chiar, meseria implică abilitatea de a face ceva în mod special, de a crea ceva deosebit (meseriașii autentici sunt foarte mândri de meseria lor și mai ales de produsul care le poartă brandul). Prostituția nu face decât să taxeze o activitate care, vorba nemuritorului poet, „se întâmplă și la păsări de vreo două ori pe an”. Dacă am defini prostituția după acest criteriu ca meserie, de ce nu am numi „meserie” și mâncatul, băutul sau dormitul?

Meseriașii au legile lor și codurile lor (secretul meseriei e păstrat cu sfințenie). Ce coduri au „cele mai vechi meseriașe din lume”?

Din respect pentru meseriașii autentici, în fața cărora mă înclin cu adânc respect, refuz să consider prostituția ca „meserie”.

O altă problemă este vechimea acestei preocupări. Din câte ne spune istoria (fie ea mundană sau spirituală), cele mai vechi meserii au fost agricultura și păstoritul (Cain și Abel) sau vânătoarea (după discipolii lui Darwin). Nu există nici un indiciu care să ne facă să credem că prostituția a fost cea mai veche „meserie” din lume. Argumentul zdrobitor în acest sens este acela că în societățile primitive prostituția era/este considerată o infracțiune și se sancționa/sancționează cu moartea.

Când vorbim însă despre legalizarea prostituției, discursul se cere nuanțat un pic.

Dacă legalizăm prostituția și o considerăm o „meserie”, atunci cred că nu ar fi lipsit de interes să creăm de la buget și un sistem de pregătire profesională. Propun, prin urmare, înființarea unor clase de prostituție în cadrul învățământului postliceal (în treptele inferioare de învățământ nu se pot crea asemenea clase, dat fiind că majoratul e condiția sine qua non a admiterii în această „meserie”) și al celui vocațional și o facultate de prostituție, cu diverse specializări, funcție de specificul „meseriei”. Se impune și instruirea unui personal didactic de specialitate, mergând până la conducători/conducătoare de doctorat. În felul acesta, vom fi consecvenți Declarației Drepturilor Omului și normelor europene, care prevăd clar, la unison, dreptul la muncă și la instruire profesională.

S-a sugerat că legalizarea prostituției ar conduce la ameliorarea situației din familiile în curs de disoluție (deși eu credeam că egoismul feroce de care suferim și trăirea la un nivel epidermic a iubirii sunt cauzele disoluției familiilor). Dacă este așa, propun ca în cadrul „meseriei” să se organizeze cursuri care să specializeze prostituatele, cultivându-le abilități de consiliere familială, în așa fel încât persoana care apelează la serviciile lor să se poată întoarce acasă mai iubitoare față de soție/soț ca oricând (desigur, pentru a fi în acord cu trendul euroatlantic, ar trebui recunoscută și legalizată și prostituția masculină).

Să admitem, strict teoretic, că din motive exclusiv igienice și pentru a desființa traficul de carne vie, soluția ar fi acceptabilă (deși infinit mai acceptabilă ar fi curățirea poliției de vicii de la noi de toți blatiștii și angajarea unor oameni mai serioși care, cu o lege severă în mână, să țină fenomenul sub control). Să zicem că societatea românească a decăzut în asemenea stare de depravare morală, încât, nemaifiind în stare să lupte cu viciul, îl recunoaște ca pe ceva natural și, mai mult, îl… legalizează. Numai că trăim într-o țară în care nu se respectă nici o lege. Ce garanții există că nu vor înflori mafii noi, de genul „mafia acreditării tractirurilor”, „mafia eliberării certificatelor medicale”, „mafia imobiliară a amplasării bordelurilor în teritoriu” etc.? (Nu trebuie subestimată „creativitatea” românului „recent”.) Ce garanții avem că actualii „pești” nu vor deveni „baroni ai sexului”, „regi ai bordelurilor” etc.? Există vreo garanție? Nici una. De unde se vor umple bordelurile? Se va face un concurs sau vor fi internate acolo de către „pești” care, în felul acesta, vor prospera cum nici nu au visat și vor și dormi linistiți noaptea, având în buzunar actele statului român?

Din punctul meu de vedere, această problemă a legalizării prostituției a fost depășită de vreo 10-15 ani, când practic a făcut subiectul unei dezbateri publice (unei bateri publice mai bine zis, după modelul nostru de a des bate). E greu de crezut că o reluare a temei ar putea produce efecte diferite.

Ce e de făcut? Poate mai puține pițipoance la tv? Poate mai puțină propagandă sexuală? Poate o vie activitate de conștientizare a populației de ambe sexe asupra importanței căsătoriei și a iubire între bărbat și femeie? Mai puțin egoism? Mai puțin libertinaj? Poate o conștientizare reală de către femeie a valorii sale ca om (făcută serios, eventual de Biserică și nu de mișcări feministe sau alte filozofii deșarte de acest gen). Cred că toate acestea sunt soluții care bat de la distanță legalizarea.

Indiferent ce se va decide în privința acestor ființe nefericite (pentru a înțelege mai bine ce poate fi în sufletul unei astfel de femei, suferez o carte genială numită chiar Prostituata a scriitorului rus Kuprin), problema rămâne deschisă în privința celorlalte forme de prostituție: prostituția politică, prostituția culturală, prostituția urcatului pe scara socială. Împotriva acestor forme de prostituție mă pronunț categoric și consider inadmisibilă măcar discuția despre legalizarea lor.

Până ce se va despica firul în patru la noi, pentru ca situația să rămână ca în tren, ca de obicei, Newspeak a făcut deja un pas în concilierea cu prostituția. Astfel, ceea ce noi numim „prostituată” se numește în Uniunea Europeană „prestatoare de servicii sexuale”. Eeeeh, asta schimbă cu totul mersul la „cele mai vechi meseriașe”!