Furnizori de “sclavi”

articol de Bogdan Galca, Ziua

1171834211.jpgPiata traficului de carne vie din Europa continua sa se diversifice, Romania fiind una din tarile care furnizeaza ” sclavi”. Potrivit Organizatiei Internationale pentru Migratie (OIM), Ucraina, Belarus si Republica Moldova sunt cei mai mari furnizori , fiind urmate de Romania si Bulgaria. “Traficantii de carne vie obliga tinerele si copiii sa se prostitueze, iar pe multi ii forteaza sa cerseasca” – se spune in materialul elaborat de OIM. Expertii au constatat, potrivit Rador, ca cele trei tari, impreuna cu Romania si Bulgaria, au “furnizat” cel putin 225 de mii de persoane, comertul cu “sclavi” in aceste tari fiind in continua crestere. OIM considera ca Ucraina, Belarus si Moldova nu acorda atentia cuvenita luptei impotriva crimei organizate, coruptiei si traficului carne vie – factori ce determina cresterea imigratiei ilegale si a sclaviei.

Trafic cu gravide

Cererile clientilor depasesc uneori orice imaginatie, iar traficantii de carne vie trebuie sa gaseasca modalitati prin care sa le satisfaca. Spre exemplu, ultima “moda” in Italia este sexul cu femei insarcinate. Iar traficantii din Romania cauta tinere aflate la inceputul sarcinii, pe care sa le trafice in aceasta tara. Cum “marfa” este insa una rara, traficantii adopta metode specifice unor degenerati care ar trebui izolati de societate. Ei isi lasa victimele insarcinate, iar in momentul in care sarcina este vizibila, fata este buna de vandut. De regula romanii se feresc sa ofere clientilor fete insarcinate. Ei doar le lasa gravide, iar apoi le vand altor traficanti, care le scot pe fete pe strada. Cele mai multe romance ajunse in asemenea situatie provin din Galati si Bucuresti.


Chiar presa italiana a relatat astfel de cazuri. Tinerele gravide, adesea minore, fac trotuarul in popularul cartier Sampierdarena din Genova. Lucreaza pana ajung cu cateva zile inainte de a naste, pentru a-i satisface pe clientii cei mai abjecti, fiind adevarate mine de aur pentru proxeneti. Tariful pentru asemenea “servicii” este unul triplu fata de cel normal. Exista insa si cazuri mult mai grave. Sex cu o prostituata insarcinata, fara prezervativ. Lucru din ce in ce mai solicitat. Si care este oferit fara nici o problema de traficanti. Cu toate ca exista riscul unei infectii cu virusul HIV. Iar cosmarul nu se opreste aici: odata nascuti, copiii prostituatelor sunt vanduti.

Sursa pentru traficul de carne vie

Pe langa faptul ca este o sursa pentru traficul de carne vie, Romania este si o tara de tranzit pentru retelele de traficanti. Mii de fete din Republica Moldova, Ucraina sau alte tari ale fostei Uniunii Sovietice trec prin Romania inainte de a ajunge in Bosnia, Serbia, Macedonia, Albania, Grecia, Cipru, Italia, Spania, Franta, Germania, Ungaria sau Olanda. “Carnea” destinata exportului, recrutata din Romania si nu numai, ajunge in tari din Europa Occidentala pe mai multe rute. Una dintre ele merge spre nord, catre Ungaria. Odata introduse in aceasta tara, fetele sunt preluate pentru a ajunge in Austria. De aici, ele ajung fara probleme in tari precum Germania, Olanda, dar mai ales Spania. Ruta Romania – Ungaria – Austria – Europa Occidentala are insa si o ramificatie. Zeci de mii de fete sunt scoase din Romania tot prin granita de vest a tarii. Ele ajung in Iugoslavia si apoi in Albania. De aici, peste Marea Adriatica, tinerele sunt conduse catre destinatia finala: Italia. Mai exista o ruta. Care are ca destinatie de aceasta data Grecia. Fetele sunt scoase prin sudul tarii. Tranziteaza Bulgaria, pentru a ajunge in Grecia unde isi incep “lucrul”.

Recrutarea

In ciuda violentei cu care actioneaza traficantii de oameni, racolarea victimelor din Romania decurge, in mare parte, in mod pasnic. In unele cazuri, aceste bestii cu chip de om dau dovada de un comportament ireprosabil in raport cu fetele. Povesti de genul “m-au luat cu forta de pe strada si m-au obligat sa ma prostituez” tind sa devina mituri. Exista si astfel de cazuri, insa numarul lor este din ce in ce mai mic. Realitatea cruda, despre care putini vorbesc, este alta. O parte dintre femei accepta de bunavoie sa se prostitueze. Numai ca majoritatea celor care ajung sa se prostitueze sunt atrase intr-o adevarata capcana. Lor li se promit castiguri financiare mari si rapide sau locuri bine platite in strainatate. Odata ajunse in tarile de destinatie devin practic sclave. Sunt sechestrate, batute, obligate sa se prostitueze.

Leave a Reply